Începe procesul Mineriadei din 13-15 iunie. Iliescu, Roman, Cozma, Măgureanu – trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității

13 iunie 2017, 16:35

Potrivit unui comunicat al Parchetului Militar, au fost trimiși în judecată Ion Iliescu, Petre Roman, Miron Cozma, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Florescu Mugurel Cristian, Dumitrescu Emil, Ionescu Cazemir Benedict, Drella Matei, Burlec Plăieș Cornel, Dobrinoiu Vasile, Peter Petre, Ghinescu Alexandru.

Este un dosar de istorie. În sfârșit, după 27 de ani dovedim că am avut dreptate în acești ani cât am lupat pentru aflarea adevăarului, a declarat Doru Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie, în direct la TVR1.

Procurorii militari arată că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a 4 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În 13 iunie 1990, în Piața Universității, la Kilometrul 0, forțele de ordine au intervenit pentru evacuarea demonstranților. Au fost incendiate autobuze, iar forțele de ordine au dat vina pe manifestanți. Președintele Ion Iliescu lansează primul apel către „forțele conștiente și responsabile”, să vină în ajutorul guvernului – minerii din Valea Jiului.

Asociația 21 Decembrie a organizat azi,  în Piața Universității din București, la Kilometrul 0, comemorarea victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Astăzi a fost trimis în judecată dosarul mineriadei, în care 14 foşti demnitari vor răspunde în faţa instanţei pentru infracţiuni contra umanităţii. Anunţul a fost făcut marţi, într-o declaraţie de presă, de procurorul militar Marin Lazăr și printr-un comunicat al Parchetului Militar..

În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

ILIESCU ION, la data săvârșirii faptelor, președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României,

– ROMAN PETRE, la data săvârșirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al României,

– VOICULESCU GELU VOICAN, la data săvârșirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României,

– MĂGUREANU VIRGIL, la data săvârșirii faptelor, director al Serviciului Român de Informații,

– general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data săvârșirii faptelor, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare,

sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit a (4 acte materiale), art. 439 alin. 1 lit. g (1388 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (1250 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal;

– amiral (rez.) DUMITRESCU EMIL, la data săvârșirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit. g (1388 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (1250 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 439 alin. 1 art. 5 alin. 1 din Codul penal;

– IONESCU CAZEMIR BENEDICT, la data săvârșirii faptelor, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională,

– SÂRBU ADRIAN, la data săvârșirii faptelor, șef de cabinet și consilier al primului ministru,

– COZMA MIRON, la data săvârșirii faptelor, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”,

– DRELLA MATEI, la data săvârșirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni,

– BURLEC PLĂIEȘ CORNEL, la data săvârșirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor, sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, art. 439 alin. 1 lit. g (856 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (748 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal;

– general (rez.) DOBRINOIU VASILE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne,

– colonel (rez.) PETER PETRE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne,

sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g (431 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (431 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal;

– GHINESCU ALEXANDRU, la data săvârșirii faptelor director al I.M.G.B., sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit g (5 acte materiale), cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal. (Sursa: Comunicatul Parchetului Militar)

Dosarul Mineriadei a fost redeschis la sfârșitul anului 2016, când procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, față de inculpații Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, Florescu Mugurel Cristian.

În evenimentele din 13 -15 iunie 1990 au murit patru oameni, trei au fost răniţi şi peste 1200 au fost bătuţi şi lipsiţi de libertate.

Dosarul a fost închis şi redeschis de mai multe ori.

În 2014,  Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut statului român să continue investigaţiile, pentru că infracţiunile împotriva umanităţii nu se prescriu. Aşa s-a întâmplat şi în cazul torţionarului Alexandru Vişinescu, condamnat la 20 de ani de detenţie pentru abuzurile exercitate asupra deținuților politici.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă