Încep înscrierile la clasa pregătitoare: părinții pot depune cererile începând cu 4 martie

Părinții pot depune începând din 4 martie cererile de înscriere în învățământul primar a copiilor care  împlinesc 6 ani până în data de 31 august 2020.  Înscrierile se încheie la 23 martie 2020.

03 Martie 2020, 13:50 (actualizat 03 Martie 2020, 13:52) |
Școală, sală de clasă

Copiii care  împlinesc 6 ani până în data de 31 august 2020 vor fi înscriși obligatoriu în clasa pregătitoare în acest an. Opțional, la cererea părinților, pot fi înscriși și cei care împlinesc 6 ani până în 31 decembrie 2020, însă în cazul lor este obligatorie testarea psihosomatică. La testarea psihosomatică, specialiștii vor observa funcționarea cognitivă, competențele sociale și emoționale, precum și motricitatea, urmărind atenția și memoria copilului, abilitățile de comunicare, precum și competențele matematice, precum și cele sociale și emoționale.

Potrivit legislației, înscrierea copiilor se face la școlile de circumscripție.

Alegerea unei alte instituții de învățământ este posibilă doar în măsura în care există locuri suficiente și documente care justifică opțiunea părinților.

Școala de circumscripție poate fi aflată accesând siteul Inspectoratului Școlar Județean.

”La sediile inspectoratelor școlare județene și la avizierele sau pe site-urile (dacă există) unităților de învățământ trebuie afișate listele cu circumscripțiile școlare, iar părinții trebuie informați cu privire la conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului școlar”, avertizează Ministerul Educației, pe site-ul oficial.

Dosarul de înscriere pentru clasa pregătitoare 2020 trebuie să cuprindă următoarele documente:

  • Cerere-tip de înscriere
  • Copie și original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinții divorțaţi depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului
  • Copie și original- certificatului de naștere al copilului
  • Copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (dacă este cazul).
  • Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (dacă este cazul).
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI 3°C 2°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 5°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV 0°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI