Încep consultările şi întâlnirile pe tema noilor proiecte de modificare a legilor justiţiei

Justitie
Justitie
18 ianuarie 2021, 16:45

După încheierea acestei etape, va urma, în perioada 22 februarie – 31 martie, analiza propunerilor şi revizuirea proiectelor.

Pe 30 septembrie 2020 au fost puse în dezbatere publică de către Ministerul Justiţiei noile proiecte de modificare a legilor justiţiei, pentru care a fost anunţat un termen de dezbatere publică până la data de 31 martie.

„Ministerul Justiţiei este deschis pentru consultări şi consideră esenţial pentru bunul mers al procesului legislativ ca toate instituţiile care au competenţe în justiţie, CSM, Ministerul Public, instanţe şi parchete, organizaţii profesionale ale magistraţilor, magistraţi în mod individual, mediul academic, profesiile juridice, personalul de specialitate din instanţe şi parchete, organizaţii neguvernamentale să exprime propuneri care ar putea fi incluse în textele proiectelor”, se precizează în comunicatul Ministerului Justiției.

Ministrul Justiţiei intenţionează să solicite din partea GRECO şi Comisiei de la Veneţia avize cu privire la unele dintre aspectele esenţiale cuprinse în noile proiecte de modificare a legilor justiţiei, astfel încât acestea să corespundă exigenţelor privind funcţionarea justiţiei învederate prin rapoartele şi avizele anterioare.

În cadrul consultărilor scrise, Ministerul Justiţiei va analiza toate propunerile, sugestiile, criticile, contribuţiile care îi vor fi transmise cu privire la textele proiectelor, fie în format letric la adresa ministerului, fie în format electronic la adresele de email indicate pe site-ul ministerului, respectiv [email protected] şi [email protected].

Întâlnirile de lucru/dezbaterile vor fi organizate în format cu prezenţă fizică la sală sau în format de videoconferinţe, de la caz la caz, în funcţie de contextul epidemiologic, numărul de participanţi înregistraţi şi posibilitatea organizării întâlnirilor de lucru/dezbaterilor cu respectarea regulilor de prudenţă şi protecţie epidemiologică.

După consultările publice, Ministerul Justiţiei va analiza propunerile primite, iar la finalul acestei etape va publica rezultatul acestor consultări sub forma unui raport şi a textelor revizuite.

După consultarea publică conform planului precizat, Ministerul Justiţiei va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii cu proiectele de lege, pentru formularea avizului acestei instituţii, în conformitate cu legea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite