Incendiul de vegetație de lângă Cetatea Poenari, din judeţul Argeş, a fost lichidat doar pe versantul de munte de lângă șosea. În acest moment, suprafaţa de pădure afectată de foc a fost redusă la un singur hectar. Pentru a fi siguri că elimină fiecare focar, pompierii au intervenit cu lopeţi, la pas, prin pădure. Două elicoptere au contribuit cu tone de apă. A fost reluată și circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan, care fusese închisă din cauza incendiului.
200 de pompieri s-au luptat cu flăcările care amenințau pădurea. Cu lopeți și pompe de mână, au căutat la pas focarele periculoase. Intervenția nu a fost lipsită de primejdii.
Lupta cu focul s-a dus până aproape de Cetatea Poenari. Acoperișul unei pensiuni a fost mistuit de flăcări. În zonă au intervenit și două elicoptere trimise de Inspectoratul General de Aviație.
Zeci de tone de apă au fost împrăștiate peste zona cuprinsă de incendiu.
După o luptă extrem de grea cu focul, care se manifestă pe versanții din apropierea Cetății Poenari, pompierii au primit un ajutor nesperat. În jurul orei 15, unde are loc incendiul a început să plouă.
Pompierii au rămas să monitorizeze zona până când vor fi siguri că nu mai există nici un pericol de reaprindere.