Incendiul de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, din zona ATI, a fost lichidat. Flăcările au izbucnit într-un cabinet. Zeci de persoane au fost evacuate

22 iunie 2021, 19:33

Alarma s-a dat în jurul orei 19.00, când un apel la 112 a sesizat fum și flacări la un etaj al Spitalului de Pediatrie „Sf. Maria” din Iaşi. Potrivit conducerii spitalului, focul a izbucnit într-un cabinet medical care era gol în acel moment.

A fost declanșat planul roșu și imediat la fața locului au ajuns echipele ISU care au intervenit cu 28 de pompieri, 9 autospeciale de stingere și 3 ambulanțe.

31 persoane, între care 13 copii, au fost evacuate din saloanele aflate la alte etaje ale clădirii.

Nu au fost răniți.

După o jumătate de oră, incendiul a fost lichidat. Autoritățile au declanșat o anchetă pentru a stabili cauza declanșării incendiului.

Potrivit ISU Iași, conducerea spitalului a solicitat și obținut avizul de securitate la incendiu înainte de începerea reabilitării. Din controale rezultă că firma care executa lucrări respecta întocmai documentația tehnică.

Toate cazurile urgente vor fi direcționate către Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Ceilalți pacienți evacuați vor rămâne internați în alte secții.

Spitalul de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” are 650 de paturi și gestionează cele mai grave cazuri medicale de pediatrie din zona Moldovei.

ACTUALIZARE 21.15 Premierul Florin Cîțu despre incendiul de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași: Incendiul a avut loc într-o zonă care urma să fie reabilitată.

Se pare că este vorba despre o problemă la instalația electrică

ACTUALIZARE 20.20 Din ultimele informații transmise Ministerului Sănătății, în total au fost evacuate 30 de persoane, astfel:

12 copii, 11 cadre medicale, 7 aparținători.

Nicio persoană nu a fost afectată de incendiu.

Pacienții au fost relocați în incinta spitalului.

ACTUALIZARE Telejurnal 20.00 Apelul la 112 a fost făcut la 19.06, când s-au observat flăcări și fum într-un salon de la etajul al treilea. Ar fi vorba despre un cabinet în consultații în care nu se afla nimeni la momentul izbucnirii incendiului, a transmis Roxana Costaș, corespondent TVR.

Cele 12 persoane evacuate se aflau într-un salon alăturat.

Incendiul a izbucnit de undeva de sub plafon.

Pompierii cercetează acum locul incendiului.

Circulația rutieră a fost oprită în zonă.

Incendiul a izbucnit într-o zonă care nu se afla în reabilitare.

ACTUALIZARE 19.54 De la etajul 3 al clădirii au fost evacuate 12 persoane – 5 copii, 3 aparținători și 4 cadre medicale – ce au fost mutate într-o altă aripă a spitalului.

Toate persoanele sunt stabile.

ACTUALIZARE 19.46 Incendiul a fost lichidat.

S-a manifestat într-un salon, pe o suprafață de aproximativ 15 mp, informează ISU Iași.

Nu sunt raportate victime.

ACTUALIZARE 19.36 Ministerul Sănătății informează următoarele cu privire la incendiul care s-a produs la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, aflat în subordinea Consiliului Județean Iași:

Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a produs la etajul al treilea al clădirii – zona ATI.

Din primele date furnizate, până la acest moment au fost evacuate 12 persoane și nu au fost raportate victime.

ACTUALIZARE 19.33 Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul roșu de intervenție, transmite ISU Iași.

Incendiul se manifestă la corpul B, etajul 3, secția ATI.

La fața locului, salvatorii intervin cu 6 mașini de stingere, o autospecială de descarcerare, 2 autospeciale de transport victime multiple, 1 autoscară și 1 cisternă.

Totodată, la locul intervenției au fost trimise 3 ambulanțe SMURD și o unitate de terapie intensivă mobilă.

La acest moment, incendiul este localizat, astfel că a fost eliminat pericolul extinderii la vecinătăți.

Până în acest moment, 12 persoane au fost evacuate.

Misiunea este în dinamică.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite