Incendiu violent izbucnit aseară în Piatra Neamţ. Flăcările au făcut scrum o casă şi câteva anexe. Focul se putea extinde la locuinţele din jur, dar şi la biserica din zonă. Autoritățile au început o anchetă pentru a afla care a fost cauza izbucnirii incendiului.
Flăcările au pornit de la o şură şi s-au extins cu repeziciune la o casă din apropiere. Incendiul a fost observat de turiştii de la o pensiune aflată peste drum de clădire. Ei au cerut ajutor pompierilor.
Iniţial au fost trimise trei autospeciale, însă intervenţia s-a dovedit a fi mult mai dificilă din cauza violenţei focului care tindea să se extindă la casele din jur şi la o biserică. În zonă a ajuns încă un echipaj şi un camion cu apă. Un trecător a dat o mână de ajutor pompierilor.
Doi bătrâni au fost evacuaţi la timp din casă fără a fi nevoie de asistenţă medicală.