Incendiu puternic la un depozit de produse petroliere din Rusia

Un mare depozit de produse petroliere era în flăcări luni la Briansk, oraş din Rusia în apropierea frontierei cu Ucraina, au raportat autorităţile ruse, fără a preciza motivele incendiului, informează France Presse şi Reuters, citate de Agerpres.

25 Aprilie 2022, 10:16 (actualizat 25 Aprilie 2022, 10:19) Știrile TVR |
Incendiu la Briansk / FOTO: NEXTA

"Un incendiu a izbucnit la depozitul de combustibil Transneft Briansk-Drujba din Briansk", oraş situat la 150 km de graniţa cu Ucraina şi care serveşte drept bază logistică pentru ofensiva militară a Moscovei în această ţară, a indicat Ministerul Situaţiilor de Urgenţă citat de agenţiile de presă ruse.

"Potrivit primelor informaţii, nu există victime", a adăugat ministerul. Cauzele acestui incendiu nu au fost precizate.

Incendiul a izbucnit în jurul orei locale 2.00 (23.00 GMT duminică) în districtul Fokinski din oraşul Briansk, a precizat filiala locală a Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, adăugând că echipe de salvare şi pompieri au fost trimişi în zonă.

Imaginile publicate de media ruse arătau o flacără ce ilumina în roşu noaptea la Briansk, în timp ce fumul dens se ridica spre cer.

Agenţia de presă Interfax a indicat că un al doilea depozit de combustibil a luat foc în aceeaşi regiune, dar această informaţie nu a putut fi confirmată imediat.

Oraşul Briansk este situat la aproximativ 380 km sud-vest de Moscova şi la circa 150 km de graniţa cu Ucraina, servind drept bază logistică pentru intervenţia militară a Rusiei în Ucraina de mai bine de două luni. Oraşul este centrul administrativ al regiunii Briansk, care se învecinează cu Ucraina.

Nu a existat niciun indiciu imediat că incendiul are legătură cu războiul din Ucraina.

Moscova a acuzat în repetate rânduri forţele ucrainene că au efectuat lovituri pe teritoriul Rusiei, în special asupra unui sat din regiunea Briansk la mijlocul lunii aprilie.

La începutul lunii aprilie, guvernatorul regiunii Belgorod, de asemenea frontalieră, a declarat că elicoptere ucrainene au tras asupra unui depozit de combustibil.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI 5°C 5°C
CLUJ 5°C 5°C
CONSTANTA 9°C 8°C
CRAIOVA 8°C 6°C
BRASOV 4°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI