Incendiu puternic la un bloc din Contanța. Locatarii, evacuați de pompieri

2 martie 2023, 17:13

Incendiul a izbucnit în jurul orei 9.00. Flăcările au pornit dintr-un apartament aflat la etajul doi al blocului.

Pentru că fumul a ajuns la etajele superioare, 12 adulți, patru copii și trei animale de companie au fost evacuați de pompieri.

Anamaria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea: Trei copii au fost asistați medical la ambulanță, fără a fi transportați la spital. Unei persoane i s-a administrat oxigen. Nu a fost transportată la spital.

Echipajele de salvare au intervenit cu două autospeciale de stingere, două echipaje SMURD, o autoscară și autospecială de victime multiple.

Din primele cercetări se pare că focul a izbucnit din dormitor. Cauza este în curs de stabilire”, mai spune purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Focul a fost stins în mai puțin de o oră.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă