Incendiu puternic la o hală care produce hârtie și mase plastice din Galați

7 august 2017, 20:41

Nu s-au înregistrat însă victime pentru că oamenii au fost evacuați la timp.

Flăcările au cuprins inițial 4 baloți de hârtie, apoi s-au extins rapid în toată hala. Pompierii au fost nevoiți să intervină cu tot mai multe mașini și efective pentru a ține flăcarile sub control.

Focul a ajuns și la un restaurant din apropierea halei.

Fumul dens s-a întins peste tot orașul Galați. A fost oprită și circulația în zonă, astfel că nu se mai putea trece  pe DN26 cătrea Vama Oancea.  În sprijinul pompierilor au fost trimise și 2 autospeciale de la Combinatul Siderurgic ArcelorMittal.

Și agenții de mediu au sosit la fața locului alertați de fumul gros.

O posibilă cauză a incendiului ar fi un scurtcicruit al unui cablu peste care s-a trecut cu un balot. A ars mocnit și s-a aprins mai tare din cauza vântului. Nu e exclusă nici varianta ca focul să fi fost pus.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă