Incendiu provocat de un pacient la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. Trei cadre medicale au suferit fracturi

8 martie 2021, 22:16

Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 de metri pătrați și a fost lichidat.

”În urma incendiului, s-au înregistrat trei victime cadre medicale, care au suferit traumatisme la membrele inferioare, prin cădere de la înălțime. Un pacient acuză cefalee. Victimele sunt conștiente și sunt transportate la spital”, arată Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă.

În total, 19 pacienți și 8 cadre medicale au fost evacuate ori s-au autoevacuat. Aceștia vor rămâne în aceeași unitate sanitară, într-o altă aripă a clădirii.

Din primele date furnizate de conducerea unității spitalicești, incendiul ar fi fost provocat de un pacient.

Potrivit ISU Dolj, la fata locului au fost trimise doua subunități de interventie, Detasamentul 1 și 2 Pompieri Craiova, cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autospeciale de lucru la înălțime, o mașină de descarcerare grea și o ambulanță tip B.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite