Incendiu la Primăria localității Beleți-Negrești, din Argeș. Focul ar fi fost provocat intenţionat

13 decembrie 2021, 06:09

Alarma s-a dat în jurul orei 3 dimineața. Un localnic a văzut că ardeau ambele clădiri ale primăriei și a sunat la 112.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Garda de Intervenție Topoloveni și Detașamentul Pitești.

Intervenția pompierilor a fost dificilă: cel mai apropiat hidrant este la câțiva kilometri distanță, iar în clădirea principală erau depozitate materiale combustibile.

Primăria nu are paznic de noapte, iar polițiștii au deschis dosar penal, deoarece primele date arată că există urme de motorină, în interior și în exterior, iar cauza probabilă a incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere.

„Incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei şi acoperişul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă şi generalizat la o altă anexă unde era arhiva primăriei şi alte birouri. Nu au fost victime. În interiorul construcţiilor au ars şi documente. La locul evenimentului este şi conducerea ISU Argeş, iar intervenţia este coordonată de către inspectorul-şef”, au anunţat reprezentanţii ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, a existat riscul ca flăcările să se extindă şi la celelalte încăperi şi vecinătăţi, însă pompierii au împiedicat propagarea acestora.

După stingerea focului, Primăria nu va mai putea funcționa în aceeași clădire.

Poliţiştii din Argeş au deschis, luni, un dosar penal pentru distrugere în cazul incendiului care a afectat sediul Primăriei Beleţi-Negreşti.

„În noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c., în jurul orei 03.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, despre producerea unui incendiu la corpul nou al clădirii administrative a comunei Beleţi-Negreşti. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în vederea identificării autorului/autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun”, se precizează într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş și preluat de Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă