Incendiu la o casă din Crângurile, Dâmbovița. Un bătrân de 85 de ani a fost găsit carbonizat

Incendiu
Incendiu
22 februarie 2021, 08:42

„Pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din comuna Crângurile (satul Răţeşti). La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la acoperişul casei şi într-un dormitor al acesteia, existând riscul extinderii şi la o gospodărie învecinată, la locuinţă şi anexe, care au fost protejate şi salvate din calea flăcărilor. Din nefericire, proprietarul, în vârstă de 85 de ani, a fost găsit decedat (carbonizat) în interiorul locuinţei”, precizează ISU Dâmboviţa.

Conform sursei citate, în incendiu au ars: acoperişul şi podul casei pe o suprafaţă de circa 80 mp, piese de mobilier, elemente de tâmplărie, materiale textile şi obiecte de uz casnic şi gospodăresc.

Din cercetările efectuate la faţa locului, se pare că incendiul s-a produs de la o sobă lăsată nesupravegheată, din care a căzut jar direct pe podea, pe materiale combustibile (textile).

Pompierii recomandă ca înainte de utilizarea sistemelor de încălzire locală să fie respectate următoarele măsuri: sobele şi coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate; zidăria şi tencuiala coşurilor de fum vor fi verificate periodic şi bine întreţinute pentru a nu prezenta fisuri sau crăpături ce ar permite ieşirea în încăperi sau poduri a gazelor calde, a fumului sau a scânteilor; în faţa uşiţelor sobelor se va amplasa o cutie metalică sau o coală de tablă, aceasta asigurând protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a jarului sau lemnelor aprinse.

De asemenea, nu trebuie să se depoziteze în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile (textile, hârtie, lemne etc.) care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite