Incendiu într-un spațiu comercial din Timișoara. O persoană a murit

10 decembrie 2017, 08:43

Focul a izbucnit pe strada Brâncoveanu din Timișoara înainte de ivirea zorilor, în jurul orei 5.00.

În prima clădire care a fost cuprinsă de flăcări erau mai multe magazine și depozite. Proprietarii magazinelor tocmai făcuseră aprovizionarea pentru sărbători. În una dintre prăvălii s-ar fi aflat covoare de sute de mii de euro.

Focul s-a extins şi la o a doua clădire. Flăcările au cuprins acoperişul în doar câteva minute. Când pompierii au reuşit să intre, într-o încăpere au găsit trupul carbonizat al unui bărbat, paznicul magazinului. Cel mai probabil dormea când a izbucnit focul și nu a mai reușit să se salveze.

Incendiul a fost extrem de puternic. Pompierii s-au luptat mai bine de 4 ore cu flăcările.

Traficul pe bulevardul Brâncoveanu din Timișoara a fost blocat aproape 6 ore.

O anchetă urmează să stabilească de la ce a pornit focul. Polițiștii timișeni au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

____________

ACTUALIZARE Peste 40 de pompieri militari au intervenit duminică dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un spațiu comercial din Timișoara. O persoană surprinsă în interior a fost declarată decedată, transmite ISU Timiș.

Pentru stingerea incendiului s-a acționat cu 11 autospeciale, o autoscară și o cisternă cu capacitatea de 5.000 de litri.

Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 3000 mp.

Incendiul a fost stins după aproximativ 4 ore.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite