Incendiu într-un apartament dintr-un bloc din Tulcea

Pompieri SMURD ISU DSU salvare ambulanțăa
Pompieri SMURD ISU DSU salvare ambulanțăa
15 aprilie 2021, 10:59

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, o femeie în vârstă de 70 de ani a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri de la un echipaj al Ambulanţei deplasat la locul evenimentului, nefiind nevoie de transportul acesteia la spital.

„Au intervenit de urgenţă trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de salvare la înălţime din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta la un apartament situat la primul etaj cu flacără şi degajare mare de fum. Pompierii au lichidat imediat incendiul şi au acţionat pentru evacuarea fumului din apartament. În locuinţă nu se afla nicio persoană, iar alţi cinci locatari din apartamentele învecinate s-au autoevacuat”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Nicolae Botezatu.

Cauza probabilă a producerii incendiului este un scurtcircuit electric, potrivit sursei.

Acesta este cel de-al doilea incendiu la bloc apărut de la începutul săptămânii în municipiul Tulcea şi în primul caz fiind provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă