Incendiu în parcul industrial Tetarom din Cluj-Napoca. Au fost chemate forțe de sprijin de la ISU Alba și ISU Sălaj

Incendiu în parcul Tetarom
Incendiu în parcul Tetarom
20 decembrie 2022, 20:37

A fost panică mare în parcul industrial Tetarom din Cluj-Napoca. O hală unde își aveau sediul mai multe firme a ars complet.

Cu puțin înainte de ora 20.00, un paznic a anunțat forțele de urgență. Pompierii au intervenit cu 5 autospeciale și 3 auto-platforme pentru stingerea flăcărilor puternice.

Hala, cu o suprafață de aproximativ o mie de metri pătrați, avea funcțiuni diverse. Pompierii s-au luptat ca flăcările să nu ajungă la alte imobile din vecinătate.

Au fost solicitate forțe de sprijin. Au sosit două autospeciale de stins incendii de la ISU Alba și una de la ISU Sălaj.

Imediat după ce s-a declanșat alarma, mai mulți angajați au venit să vadă ce s-a întâmplat. Nu era nimeni în depozit, pentru că angajații își terminaseră programul de aproape 2 ore.

După aproape o oră, pompierii au reușit să limiteze extinderea focului, mai ales că în apropiere se afla și parcul etnografic, unde există case vechi de sute de ani.

Specialiștii ISU vor începe o anchetă pentru a se stabili cauzele care au dus la producerea dezastrului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă