Incendii în Grecia și Spania. Sute de turiști au fost evacuați și din insula spaniolă Gran Canaria

12 august 2019, 13:02

Incendiul din Peania, de lângă Atena, a izbucnit pe neașteptate, în puterea nopții – iar până dimineață, s-a extins și pe masivul Himet, care separă așezarea de restul capitalei. Dar pompierii au reușit să îi stăvilească înaintarea.

Acum sunt evaluate pagubele și anchetatorii încearcă să afle cauza incendiului care a început dintr-o zona rezidențială.

Ministerul român de Externe a emis noi alerte de călătorie în Grecia. E risc ridicat de incendii, de nivel 4 pe o scară cu 5 trepte. Turiștii încep să plece din unele zone expuse pericolului – și se plâng ca autoritățile reacționează prea lent.

Sute de turiști au fost evacuați și din insula spaniolă Gran Canaria, unde focul a pârjolit 1.000 de hectare. S-a răspândit cu repeziciune din cauza vântului care și-a schimbat permanent direcția.

Relieful muntos al acestei incule vulcanice le complică sarcina pompierilor. Echipe de intervenție cu 600 de oameni încearcă să stăvilească înaintarea flăcărilor, cu ajutorul a zece avioane și elicoptere cu apa.

Ancheta a stabilit că incendiul a fost provocat accidental, prin folosirea unui aparat de sudură. Presupusul autor a fost arestat.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite