Aproximativ 20 de hectare de teren cu vegetație uscată au ars în noaptea de marți spre miercuri în localitatea Ghizdaru din județul Giurgiu. Pompierii au intervenit timp de câteva ore, în cursul nopții, pentru stingerea incendiului.
"La orele 00,32, pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Ghizdaru. La faţa locului s-a deplasat Detașamentul Giurgiu cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă. Pompierii au acționat timp de câteva ore până la lichidarea incendiului', a declarat miercuri, presei, purtătorul de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Ea a menţionat că ultimele 24 de ore au mai fost înregistrate incendii de vegetaţie uscată în localităţile Bâcu, Stoeneşti, Joiţa care au cuprins o suprafaţă totală de aproximativ un hectar.
În toate situaţiile cauza probabilă a incendiilor a fost "focul deschis în spaţii deschise".