Incendii de vegetație uscată în Caraș-Severin. 49 de hectare au fost afectate

3 martie 2021, 12:05

Numai în ultimele zile, pompierii cărășeni au intervenit pentru stingerea a 17 incendii de vegetație uscată, izbucnite în zona localităților Domașnea, Mehadia, Ciudanovița, Ticvaniu Mare, Lapușnicel, Iablanița, Gîrbovăț, Reșița și Caransebeș.

În total au fost afectate suprafețe însumând aproximativ 49 de hectare.

Potrivit specialiștilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență, toate aceste incendii au fost provocate ca urmare a folosirii focului deschis în spații deschise, pentru arderea vegetației și resturilor uscate.

Conform legii, arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile fără obținerea permisului de lucru cu focul și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite