Încălcări ale regulilor anti-Covid la ceremonia de la Peştera Sfântului Apostol Andrei din Constanța. Credincioșii au fost lăsați să treacă, indiferent din ce județ veneau

30 noiembrie 2020, 08:26

Sute de credincioşi au îndurat frigul şi ninsoarea pentru a se ruga la Peștera Sfântului Andrei din comuna constănțeană Ion Corvin. Au urmărit și Sfânta Liturghie închinată primului chemat dintre apostoli afară.

Totul a fost altfel acum, în pandemie. Nu au mai fost că în alți ani șiruri de mii şi mii de pelerini veniți de prin țară pentru a se închina la sfintele moaşte. Autoritățile au atras în repetate rânduri atenția că restricțiile necesare în pandemie trebuie respectate. Şi doar localnicii au voie să meargă la ceremoniile de sfântul Andrei. Poliția a făcut filtre încă de ieri.

Până la urma însă, toți pelerinii au fost lăsați să treacă.

Slujbele au fost oficiate de un sobor de preoți. Iar cei mai mulți dintre cei care au slujit au trecut ușor peste regulile de protecție sanitară. Nu au purtat mască și au stat unul lângă altul până la finalul ceremoniilor.

Preoții de pe scena amenajată în are liber nu au purtat măști de protecție

Numărul enoriașilor a fost mult mai mic față de anul trecut, când au venit cu miile. Pe scenă au fost zeci de preoți care nu au purtat mască și nici nu au putut să păstreze distanța pentru că spațiul era prea mic.

Pentru respectarea restricțiilor au fost organizate circuite semnalate cu săgeți atât pe drumul spre racla cât și spre ieșire. Au fost marcate cu cercuri albe locurile unde puteau sta enoriașii. Au existat dezinfectanți.

Pe drumul spre mânăstire au fost instituite controale în trafic. Polițiștii au tras pe dreapta toate mașinile, au verificat documentele șoferilor cât și ale pasagerilor, însă nu i-au putut întoarce pe oameni din drum, chiar dacă există o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în care este specificat faptul că la pelerinaj pot participa numai cei care locuiesc în comuna Ioan Corvin, comună în care se organizează acest pelerinaj.

Deși la fața locului sunt peste o sută de jandarmi și polițiști, la ceremonie participă numeroși credincioși din afara localității constănțene. Forțele de ordine spun că nu le pot interzice accesul și că eventualele sancțiuni vor fi decise de superiori. Sancționați ar putea fi și preoții care în timpul ceremoniei nu au purtat măști de protecție.

„Nu există o măsură complementară de interzicere a accesului. Ceea ce se întâmplă este o contravenție, fiecare cetățean riscă să fie sancționat. Nu putem vorbim încă despre amenzi. Măsurile vor fi luate în urma unor decizii ale comandantului. Vor fi decizii unitare care să ne ajute să nu avem incidente (…) Vă asigur că nu am fost niciodată ezitanți în aplicarea legii și nu vom face nici de data asta acest lucru”, a declarat, presei, Alexandru Iacob, reprezentantul Jandarmeriei Române.

Autoritățile județene au anunțat că vor fi sanționați toți participanții care nu au respectat regulile, inclusiv membrii clerului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă