Înapoi la Revoluția Bolșevică: Rusia, în incapacitate de plată a datoriei externe, pentru prima oară după 1918

Rusia se află în incapacitate de plată a datoriei externe pentru prima dată în mai mult de un secol, după ce a ratat un termen limită duminică, potrivit Bloomberg.

27 Iunie 2022, 10:48 (actualizat 27 Iunie 2022, 10:56) Știrile TVR |
Foto: Maksym Pozniak-Haraburda/ Unsplash

Luni de zile, țara a găsit căi de a fenta sancțiunile impuse după invadarea Ucrainei. Dar, la sfârșitul zilei de duminică, a expirat perioada de grație pentru aproximativ 100 de milioane de dolari, reprezentând plățile de dobândă scadente pe 27 mai.

Rusia are banii necesari pentru a face o plată de 100 de milioane de dolari şi este dispusă să plătească, dar sancțiunile au făcut imposibilă efectuarea plăților către creditorii internaţionali.

Este un semn sumbru în transformarea rapidă a țării într-un paria economic, financiar și politic. Euro-obligațiunile națiunii s-au tranzacționat la niveluri dificile de la începutul lunii martie, rezervele valutare ale băncii centrale rămân înghețate, iar cele mai mari bănci sunt separate de sistemul financiar global.

Dar, având în vedere pagubele deja aduse economiei și piețelor, această incapacitate de plată este în mare parte simbolică, pentru moment, și contează puțin pentru rușii care se confruntă cu inflația de două cifre și cu cea mai gravă contracție economică din ultimii ani.

Rusia a respins această alertă, spunând că are fonduri pentru a acoperi orice facturi și a fost plasată cu forța în incapacitate de plată.

O declarație oficială venea de obicei din partea firmelor de rating, dar sancțiunile europene le-au determinat să retragă ratingurile pentru entitățile rusești.

Ultima dată când Rusia a intrat în incapacitate de plată a datoriei sale externe a fost în 1918, în timpul Revoluției bolșevice, când noul lider comunist Vladimir Lenin a refuzat să plătească datoriile Imperiului Rus.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN RĂZBOI ÎN UCRAINA
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 21°C
IASI 24°C 18°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 13°C 17°C
CRAIOVA 20°C 19°C
BRASOV 20°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI