Înalta Curte de Casație și Justiție judecă cererea DNA de redeschidere a unui dosar care îl vizează pe Liviu Dragnea

26 septembrie 2018, 10:04

La ora 16.00, ICCJ va judeca solicitarea procurorilor DNA. Este vorba despre un dosar pe care tot procurorii DNA l-au închis în 2013, însă acum au solicitat redeschiderea lui. Au cerut aprobare de la ICCJ.

Procurorii DNA susțin că între timp au intervenit elemente noi, raportul OLAF care a constatat nereguli noi privind finanțarea europeană de care a beneficiat compania de construcții TelDrum. Procurorii spun că având aceste elemente noi se impune redeschiderea cazului, de aceea au solicitat avizul ICCJ.

Dosarul îl vizează pe Liviu Dragnea, dar şi pe alte persoane: Mugur Bătăuş, Victor Piperea, Gheorghe Giui, Ion Mirancea, Victoriţa Păscuţu şi Marian Fişcuci.

Marian Fişcuci a fost trimis în judecată de DNA într-un alt dosar, în decembrie 2017, fiind acuzat de evaziune fiscală.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite