Înalt Prea Sfinția Sa Ioan Selejan și Asociația ”Armata Îngerilor” au donat generatoare Spitalului pentru copii ”Louis Ţurcanu” şi Maternitatea ”Bega” din Timișoara

Când a apărut criza de căldură în sistemul centralizat din Timișoara, Înalt Prea Sfinția Sa Ioan Selejan și Asociația ”Armata Îngerilor” au acționat rapid pentru a sprijini unităţile sanitare.

17 Noiembrie 2021, 06:51 (actualizat 17 Noiembrie 2021, 09:59) Știrile TVR |

Ajutorul a constat în generatoare noi pentru două unităţi sanitare din Timişoara, cu sprijinul unei organizaţii non profit, al voluntarilor şi al Mitropoliei Banatului.

Ele au fost aduse la Spitalul pentru copii ”Louis Ţurcanu” şi la Maternitatea ”Bega”. La montarea lor au asistat personal chiar cei care au făcut eforturi să le procure şi să asigure infrastructura de amplasare: reprezentanta Asociaţiei ”Armata Îngerilor şi mitropolitul Banatului, Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan Selejan.

A fost o idee genială a Înalt Preasfinției Sale cu niște termosuflante de mare putere care  se folosesc pe șantierele de construcțiim pe care am reuțit să le achiziționăm. Sunt nițte termosuflante foarte puternice de 5 Kilowați pe care le-am legat pe tablourile exterioare, a precizat Ovidiu Adam, managerul Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu”.

O postare pe reţelele de socializare care a implicat și Grupul Mămicilor a dus la un val de solidaritate și la strângerea unei sume de aproape 70.000 de euro.

Au donat oameni de afaceri, o grămadă din Timișoara, o grămadă mică, dar cu contribuții masive, oameni care au frământat rulade, le-au vândut și au donat banii, precum și copii care și-au dat alocația, a spus Diana Vitan Martins de la ”Asociația Armata Îngerilor”.

Conform tradiției, mitropolitul Banatului și-a sărbătorit ziua de naștere implicat într-o acțiune umanitară.

Astăzi, la cele două spitale am adus un generator de 200 de kilowați și la celălalt spital, încă unul de 110 kilowați. Aceste două generatoare vor rezolva problemele critice din spital. Imaginați-vă, sunt săli de operații, sunt bolnavi și nu numai partea de încălzire în caz de avarie se va rezolva, ci și dacă va cădea tensiunea din zona orașului, spitalele vor fi în siguranță, a spus IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului.

Este o mâna întinsă de Mitropolie alături de ONG-urile care iau în considerare faptul că noi că noi suntem unica unitate de îngrijire a copiilor din sud-vestul României, a precizat Mihai Gafencu, director medical al Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu”.

La transportul și montarea generatoarelor au oferit sprijin două companii de profil.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 20°C 21°C
IASI 18°C 19°C
CLUJ 12°C 17°C
CONSTANTA 19°C 19°C
CRAIOVA 19°C 19°C
BRASOV 12°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI