În unele regiuni din Spania s-au deschis deja creșele și grădinițele, iar de săptămâna viitoare vor intra la ore și elevii din clasele primare

5 septembrie 2020, 19:29

După 6 luni de pauză, copiii s-au reîntâlnit cu educatoarele și cu colegii de grădiniță. În ciuda măsurilor sanitare, părinții se tem că cei mici s-ar putea infecta.

Unii părinți nu vor să îi mai ducă pe copii la școală, de teama unui nou val de infectări, așa că au apelat deja la profesori particulari. Preferă să fie acuzați de rele tratamente decât să își piardă serviciul în cazul în care vor trebui să rămână cu ei acasă, în izolare.

Ruth Garcia Ramos, mamă a doi copii: „Ar fi ciudat ca niciunul dintre copiii mei, în timpul anului școlar, din octombrie până în mai, să nu dezvolte niciun simptom. De aceea, trebuie să caut o alternativă care să nu îmi pună în pericol locul de muncă și nici să nu afecteze educația copiilor„.

Alți părinți apelează la așa-numitele „mame de zi”, care au grijă de copii cât timp părinții sunt la serviciu.

Veronica Gonzales, coordonatorul Platformei „Dreptul la o Educație în Siguranță”: „Pe de o parte, autoritățile sanitare le cer cetățenilor să nu se întâlnească în grupuri mai mari de 10 persoane, iar pe de altă parte pretind să ne trimitem copiii la școală, unde vor fi într-o clasă cu 25 de elevi„.

În Madrid, capitala europeană cea mai afectată de epidemie, cu peste o mie de cazuri raportate zilnic, dar și în alte regiuni din țară, școala va începe gradual.

Săptămâna viitoare vor veni la ore elevii din clasele primare, iar cei de gimnaziu și de liceu pe 17, respectiv 28 septembrie.

Părinții care vor fi nevoiți să stea acasă cu copiii în izolare vor primi concediu medical, chiar dacă cei mici nu au coronavirus.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite