În ultimele două săptămâni, singurul tip de tulpină identificat este Delta, a precizat directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile

Tulpina Delta e dominantă
Tulpina Delta e dominantă
24 septembrie 2021, 17:04

‘În ultimele două săptămâni, singurul tip de tulpină identificat prin secvenţiere este numai tulpina Delta, deci este încă o dovadă a faptului că se transmite accelerat şi la nivel comunitar’, a afirmat Adriana Pistol într-o conferinţă de presă.

Întrebată dacă se va impune purtarea măştii şi în alte zone în afară de cele aglomerate şi spaţiile publice închise în cazul în care va creşte numărul de cazuri, Pistol a spus că această măsură ar trebui reluată din punct de vedere epidemiologic.

‘Din punct de vedere epidemiologic, mie mi se pare o măsură care ar trebui reluată’, a susţinut Pistol.  Ea a spus că, potrivit unei estimări privind cazurile severe, la finalul lunii octombrie ar fi cel mai rău scenariu, între 2.000 şi 2.500 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus la terapie intensivă.

‘Avem şi o estimare vizavi de severitatea cazurilor severe. Era în jur de vreo 2.000 – 2.500 de cazuri maxim, cazuri de terapie intensivă, sfârşit de octombrie. Acesta ar fi scenariul cel mai rău. De noi depinde ca aceste lucruri să nu se întâmple’, a arătat directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite