Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
DESTINAŢII DE VACANŢĂ

În Tibet, pe ''Acoperişul Lumii''

Aspru, mistic şi intens, Tibetul nu este pentru toată lumea. Deşi modernizat şi atins de globalizare, Tibetul rămâne un loc al extremelor, al unei culturi nu uşor de înţeles şi nesupus cu totul de China comunistă. Cu mănăstiri fabuloase, trasee de mare altitudine şi cei mai înalţi munţi ai lumii, în Tibet te afli cel mai aproape de cer.

13 Octombrie 2016, 09:12 (actualizat 13 Octombrie 2016, 15:52) | documentar de Liliana Teică |
Tichet de vacanță. Tibet
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

Acest podiş mărginit de trei lanţuri de munţi gigantici: Kunlun Shan, Himalaya şi Karakorum, este situat la altitudinea medie de 4900 de metri şi acoperă circa 1,2 milioane de km pătraţi, o optime din suprafaţa Mamei China, care-l adminstrează oficial sub titulatura de Regiunea Autonomă Xinjiang, din anul 1965.

(w620) Himalaya v

Himalaya văzută din Tibet

Geografia Tibetului este la scară mare. Între piscuri de peste 8.000 de metri, faimoasele Everest, Kanchengzonga şi Cho Oyu, şi flancat la a vest de deşertul Karakorum şi la nord de deşertul Takla Makan, platoul tibetan este arid, rece şi straniu.

(w620) Câmpuri Ã

Văi fertile

Acoperit pe alocuri de stânci, de torente de pietre şi aluviuni şi cu morene formate de gheţarii în topire rapidă, Tibetul este numit "turnul de apă al Asiei". De aici izvorăsc unele dintre marile fluvii - Gange, Indus, Brahmaputra, Mekong, Râul Galben şi Yangtze, aici se află marele canion Yarlung Tsangpom,unul din cele mai adânci şi lungi din lume, şi Manasarovar, lacul de la cea mai mare altitudine din lume.

Cu toată abundenţa de ape, atmosfera Tibetului este foarte uscată, sunt ploi în doar trei luni din an şi ninge destul de puţin, iar temperaturile sunt extreme, foarte ridicate vara şi foarte scăzute iarna, sub soarele care arde nemilos prin aerul rarefiat.

(w620) Manastirea

Everestul văzut de la Mănăstirea Rogbuk. Situat la 4.980 metri, lângă tabăra de bază a feţei nordice a Everestului, este altarul budist aflat la cea mai mare altitudine de pe planetă

Tibetul are doar trei milioane de locuitori şi este patria tradiţională a poporului tibetan şi altor grupuri etnice, în majoritate nomazi, organizaţi în triburi şi grupaţi în special în jurul uriaşelor Gompa, temple-mănăstiri budiste care au rezistat distrugerilor din perioada Revoluţiei Culturale chineze.

(w620) Lhasa capi

Lhasa, capitală tradiţională şi a Regiunii Autonome Xinjiang

Pe enormul platou tibetan sunt doar ceva mai mult de 800 de aşezări, oraşe mai mari sunt Shigatse, Gyantse şi Qamdo, iar Lhasa, cu cei aproximativ o jumătate de milion de locuitori, este cea mai populată.

Dincolo de acestea, călătoria te va duce pe întinderile verzi punctate de siluetele iacilor care pasc şi de corturile nomazilor, pe lângă lacuri cu ape albastre şi spre trecători înalte marcate de steagurile colorate de rugăciune, de unde se deschid privelişti care-ţi taie respiraţia, şi mai mult.

La aceste altitudini aerul este extrem de rarefiat, are cu 40% mai puţin oxigen, şi când călătoreşti în Tibet poţi avea dureri de cap, sufocări, ameţeli, iritabilitate, uneori chiar foarte severe. Adaptarea organismului la altitudine durează în general căteva zile, iar dacă nu se produce, cel mai simplu tratament este să cobori cât mai repede la înălţimi mai mici.

(w620) Cort nomad

Cort nomad modern

În explorarea acestui ţinut unic, aventura este limitată doar de posibilitatea de a obţine un permis de călătorie.

Turismul în Tibet

În Tibet, sărac şi cu o rată mare a analfabetismului, autorităţile chineze au făcut în ultimii ani eforturi pentru a îmbunătăţi standardele de viaţă şi i-au încurajându-i pe tibetani să facă turism.

Vizitatorii străini, în special cei occidentali, au nevoie de un permis special pentru a vizita Tibetul, iar valabilitatea acestuia şi regulile de călătorie se schimbă în funcţie de situaţia politică curentă din Tibet. Încă nu este posibil să intri în Tibet ca simplu călător cu rucsacul în spate, ai nevoie de ajutorul unei agenţii de turism, din ţara ta, din Lhasa, din China sau Nepal.

(w620) Zbor peste

Zbor peste Everest

Cel mai uşor se ajunge cu avionul, iar în zborul către Tibet, prima mare uimire pe care o încerci este priveliştea Everestului şi a altor giganţi de peste 8000 de metri.

În Tibet sunt cinci aeroporturi, cel mai mare este Gongkar din Lhasa, şi a fost recent modernizat, iar Qamdo Bamda este situat la cea mai mare altitudine, 4.334 de metri, dar va fi însă întrecut de Nagqu Dagring care este în construcţie şi va fi dat în folosinţă în curând, devenind aeroportul aflat la cea mai mare altitudine din lume.

Din anul 2006, trenul ultramodern, numit de tibetani Mtsho Bod Lcags Lam, conectează capitala Lhasa cu Golmund, oraş din provincia Qinghai, în doar 15 ore, faţă de trei zile cât dura până atunci acest drum.

(w620) Trenul tra

Trenul este anume construit pentru condiţiile aspre din platoul tibetan. Locomotivele tip Diesel sunt fabricate de General Electric în Pennsylvania, iar vagoanele de pasageri sunt de producţie chineză, presurizate ca şi cabinele de avion, ferestrele protejează călătorii de puternicele raze ultraviolete şi fiecare loc din compartiment are mască de oxigen

Linia ferată de mare altitudine are o lungime totală de 1.142 km, trece peste 675 poduri, străbate tunelul Fenghuoshan situat la 4.905 metri altitudine şi are 550 kilometri de şine şi traverse speciale construite direct pe permafrost. Pentru a împiedica pământul îngheţat să se topească sub şine, pilonii terasamentului sunt îngropaţi foarte adânc îşi răciţi cu o substanţă pe bază de amoniu. Linia are 45 de gări, dintre care 38 nu au personal uman, fiind monitorizate doar de centrul de control din Xining. Calea ferată este folosită în principal pentru transportul turiştilor şi al resurselor minerale de cupru şi fier excavate din Tibet.

Lhasa, pământ al zeilor

Aşa îşi numesc tibetanii capitala tradiţională care are o vechime de 1300 de ani. Din secolul 9, poartă numele de Lhasa şi este centrul politic, economic, cultural şi religios al Tibetului. Pentru că este foarte însorită tot timpul anului, capitala este faimoasă şi ca Oraş al Soarelui.

(w620) Cplugări

Călugări budişti în Lhasa

Aici se află două dintre siturile patrimoniului UNESCO - Palatele Potala şi Norbulingka, foste reşedinţe ale liderilor spitituali Dalai Lama, şi un mare număr de temple şi mănăstiri, între care şi Jokhang, templul cel mai sfânt al Tibetului.

Palatul Potala este clădirea simbol al Tibetului şi una din cele mai populare atracţii ale Chinei. Aflată la mai mult de 3700 de metri peste nivelul mării, Potala este numită Perla de pe Acoperişul Lumii şi este cea mai mare construcţie din Tibet şi palatul aflat la cea mai mare altitudine din lume.

(w620) Palatul Po

Palatul Potala, Perla de pe Acoperişul Lumii

Potala a fost construită în timpul dinastiei Songtsän Gambo, în secolul 17,  pentru a fi reşedinţa liderului spiritual Dalai Lama, şi impresionează prin dimensiunile enorme. Palatul are ziduri de granit de 5 metri, o lungime de 400 de metri şi o lăţime de 350 de metri şi 118 faţade, este înalt de 110 metri şi are 13 etaje, peste 1000 de camere şi 10 mii de altare.

Toate camerele, holurile, coridoarele, galeriile şi terasele sunt decorate cu fresce cu teme diverse, de la poveşti şi scene din budism, la momente istorice, sport sau distracţie.  În plus, în palat sunt peste 200 de mii de statui, picturi, covoare, obiecte din ceramică şi jad.

Permanent i se adaugă noi corpuri de clădire, curţi interioare, temple şi sali de rugăciune, săli de consiliu sau capele. Găzduieşte rămăşiţele celor şapte Dalai Lama înmormântaţi aici şi a fost reşedinţa liderului religios al budismului tibetan până în anul 1959, când a avut loc revolta tibetană şi Dalai Lama a fugit în Dharamsala, India.

(w620) Palatul No

Palatul Norbulingka

Tibetanii, budişti şi foarte religioşi

(w220) Emblema TiLocuit de multe milenii, Regatul Zăpezii, cum era numit de antici Tibetul istoric, depăşea cu mult graniţele de astăzi.

Aflat între trei mari civilizaţii, chineză - la nord şi indiană şi nepaleză, la sud, Tibetul s-a dezvoltat ca un regat budist puternic în secolele 7-8, a fost condus de mongoli în secolul 13, de dinastia Manchu, din secolul 18.

Timp de sute de ani a trăit izolat fiind protejat de furia împăraţilor chinezi de cei paisprezece Dalai Lama, liderii spirituali şi temporali al Tibetului, şi, în secolul 20, prin influenţa militară a britanicilor sau a francezilor.

China comunistă l-a fost invadat şi anexat în anul 1950, a rupt bucăţi din teritoriul său istoric şi le-a inclus în privinciile Gansu, Qinhai, Sichuan şi Yunnan, iar Autonomia teritorială, invocată iniţial de către liderii religioşi ai Tibetului, s-a transformat, în ultimii 50 de ani, doar în una culturală.

(w620) Manastirea

Legenda spune că Yumbulagang din Valea Yarlung ar fi prima construcţie ridicată în Tibet. Ar fi fost palatul primului rege tibetan Nyatri Tsenpo, care a domnit începând din anul 127 î.Ch. În timpul celui de al cincilea Dalai Lama a devenit mănăstire. Revoluţia Culturală a transformat-o în ruine, dar a fost reconstruită în 1983

În ultimele decenii, pentru a slăbi consistenţa poporului originar tibetan, China a sprijinit pătrunderea masivă în Tibet a chinezilor de etnie Han şi a musulmanilor de etnie Hui, ca rezidenţi permanenţi, sau a celor din provinciile învecinate care vin aici doar să muncească, iar pentru a înăbuşi orice formă de revoltă a trimis aici soldaţi chinezi şi trupe paramilitare.

Tibetanii sunt încă un popor oprimat şi mii dintre ei încercă să fugă, în fiecare an. În cel mai bun caz, pedeapsa este închisoarea, iar graniţele sunt sub supraveghere militară permanentă. Este ilegal să ai fotografia lui Dalai Lama, un strag al Tibetului sau să vorbeşti despre libertatea Tibetului.

Viaţa monahală este încă una din instituţiile fundamentale ale budismului tibetan, deşi multe dintre mănăstiri au fost demolate, iar numărul călugărilor, redus drastic, în mod constant. Au rămas totuşi încă sute de mănăstiri unde călugării transmit de secole învăţătura budistă şi care s-au dezvoltat ca centre de educaţie unde principiile filosofice sunt dezvoltate şi dezbătute.

(w620) Manastirea

Aflată pe vârful muntelui Wangbur, Mănăstirea Ganden este una din cele ''trei mari'' universităţi monastice din Tibet (celelalte sunt Sera şi Drepung). Fiind cea mai îndepărtată de capitala Lhasa,  Ganden avea doar 6.000 de călugări, la începutul secolului 20. În 1959, mănăstirea a fost complet distrusă de Gărzile Roşii în timpul Revoluţiei Culturale. Este în reconstrucţie, din anii 1980

Simbolul fundamental al budismului este chorten-ul, o reprezentare a Universului prin elementele lui fundamentale: pământul, apa, focul şi aerul. Iniţial această construcţie de forma unei pagode a fost  monument funerar folosit pentru depozitarea cenuşii celor morţi, iar apoi a devenit obiect de cult şi marchează locul unde a trăit o zeitate.

(w620) Pelkor cel

Pelkor cel mai mare chorten din Tibet

În oraşe vezi călugări cu robe maro şi portocalii alături de localnici care se roagă ţinând în mâna dreaptă şiraguri de mărgele sau învârtind roţile de rugăciune pentru a alunga duhurile rele şi pentru a cere o reîncarnare mai bună, iar în toate casele şi chiar şi în corturile momazilor se ard ramuri de ienupăr al căror fum este considerat sacru.

(w620) Tibetani

Familie de tibetani la un festival al cailor

Cele opt simboluri tibetane sunt: steagul - care semnifică victoria asupra ignorantei; roata - unitatea lucrurilor; scoica - înseamnă comunicarea; lotusul - puritatea; umbrela - protecţia oferită de credinţa budistă; pestele de aur semnifică eliberarea spirituala; vasul sfânt - iniţierea şi comorile ascunse; nodul - caracterul iluzoriu al timpului.Tradiţional, părul femeilor e împletit în 108 suviţe, un număr egal cu al sutrelor (textele sfinte rostite de pelerini).

(w620) Corturi tr

Corturi tradiţionale

Natura aspră i-a făcut pe localnici puternici şi rezistenţi. Trăiesc în special din agricultura de subzistenţă, peste tot sunt iaci şi mici turme de capre şi de vite păzite de păstori însoţiţi de măgari sălbatici, în timp ce  caii lor pasc liberi, şi cu tenacitate au reuşit să facă mici ogoare şi grădini pe terenurile aride.

(w620) Viaţa nom

Viaţa nomadă

Începând cu anul 2006, aproape 300 de mii de tibetani care locuiau în sate tradiţionale au fost mutaţi în oraşe cu apă curentă şi canalizare, au fost construite noi case, iar cele vechi au fost reabilitate şi modernizate, în mare parte prin împrumuturi bancare. Programul numit "Construiţi noi sate socialiste" a fost însă criticat de tibetani şi de grupuri ale drepturilor omului, considerând că este astfel distrus modul de viaţă tradiţional din Tibet.

(w620) Cort nomad

Interior al unui cort nomad din Tibet

(w620) Iac în Ti

Tibetanii folosesc toate produsele iacului: laptele şi derivatele lui a pentru măncare, lâna pentru îmbrăcăminte, pielea pentru confecţionarea de ambarcaţiuni, seul pentru lumânări şi pentru întreţinerea flăcarii în lămpile de ceremonial, iar oasele pentru sculptat

surse

tripadvisor.com

topchinatravel.com

travel.descopera.ro

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VACANŢĂ
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 10°C
IASI 15°C 11°C
CLUJ 9°C 9°C
CONSTANTA 10°C 9°C
CRAIOVA 16°C 8°C
BRASOV 13°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Februarie 2020, 15:47
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-02-2020
Deschidere: 10099.82
Maxim: 10125.73
Mimim: 10074.21
Variatie: -0.14%
TLV
2.57
0.2%
BIO
0.36
1.4%
TRP
0.33
2.79%
FP
1.38
0%
SIF4
0.92
0%
SNG
34.65
0.43%
TEL
20.60
0.49%
M
38.40
0.26%
SNN
15.68
0.38%
SNP
0.42
0.71%
ARHIVĂ ȘTIRI