În spitale e ca la război | În camerele de gardă pacienți infectați așteaptă și ore întregi eliberarea unui pat | Specialiștii în sănătate spun că în aproximativ o săptămână, România ar putea depăși 20.000 de cazuri noi

În spitale, este ca la război! O spun medicii care abia mai fac față valului 4 de îmbolnăviri. Sunt tot mai multe cazuri grave, cu pacienți care au nevoie disperată de oxigen. Însă resursele sunt limitate. Ca să facă față valului de bolnavi, unele spitale și-au chemat din zilele libere personalul în timp ce în altele, medicii și asistentele nu-și vor mai putea lua concediu de odihnă în perioada următoare.

30 Septembrie 2021, 18:11 (actualizat 30 Septembrie 2021, 20:17) |
În spital este ca la război
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Cu aproape 200 de cazuri noi de COVID, în fiecare zi din ultima săptămână, spitalele din județul Olt nu mai fac față internărilor. Unitățile medicale s-au reorganizat după ce peste 70 % dintre pacienți au nevoie de oxigen. Astfel, spitalul de la Caracal tratează exclusiv pacienți COVID în timp ce spitalul din Slatina și-a dublat capacitatea.

Angela Nicolae, managerul Spitalului de Urgenţă Slatina: “Zilnic avem în jur de 40-50 chiar 60 de prezentări cu pacienți pozitivi. Avem 10 paturi alocate pentru sectorul ATI Covid, toate pline, rulăm pacienții pe aceste paturi. Nu am reușit să raportam un singur pat disponibil în perioada aceasta”.

Reorganizat este și programul personalului medical de la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. Bănia are acum peste șase cazuri pozitive la mia de locuitori. În perioada următoare regula e simplă: fară concedii medicale.

În ultimele 10 zile, medicii gălățeni au consultat în serviciul de urgență peste 1600 de oameni cu simptome COVID.

În mijlocul zilei, în toată țara, medicii mai găseau loc liber în spitale pentru doar doi pacienți. Capitala a depășit din nou 2.000 de îmbolnăviri raportate într-o singură zi.  Presiunea din spitale este uriașă.

Simin Florescu, manager Spitalul Victor Babeş, Bucureşti: “Din păcate, tot mai mulți dintre cei care vin sunt cei cu necesar de oxigen pe care nu mai avem unde să-i punem. Nu putem să avem un număr nelimitat de locuri în spital”.

În camerele de gardă pacienți infectați așteaptă și ore întregi eliberarea unui pat pentru a fi tratați. Iar terapiile intensive sunt mereu pline cu bolnavi COVID în stare gravă.

Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balş din Bucureşti:Din păcate, e o situație de război și trebuie să ne comportam ca atare. De la 1 octombrie, practic nu se va mai putea lua concediu pentru personalul medico-sanitar. E nevoie de toată lumea, e o activitate mai mult decât intensă”.

La Spitalul Universitar din Capitala aproape o treime dintre cei peste 300 de pacienți COVID depind de aparatele de oxigen.

Cătălin Cîrstoiu,  managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti: „Peste 95 % dintre pacienții  care se prezintă în camera de gardă acum și sunt pozitivi pentru Sars-CoV02  sunt pacienți nevaccinați. Rugămintea și părerea mea este că putem căpăta o imunitate extrem de rapidă dacă accelerăm procesul de vaccinare”.

Specialiștii în sănătate spun că în  aproximativ o săptămână, România ar putea depăși 20.000 de cazuri noi de îmbolnăviri într-o singură zi.

CAZURI NOI DE COVID-19 ÎN BUCUREŞTI

sursa: GNCS

30 septembrie   -- 2308 infectări

29 septembrie    -- 1561 infectări

28 septembrie    -- 1912 infectări

27 septembrie   -- 2559 infectări

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 5°C
IASI 12°C 6°C
CLUJ 8°C 3°C
CONSTANTA 16°C 7°C
CRAIOVA 12°C 5°C
BRASOV 9°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI