În siguranță la Timișoara, dar cu gândul la cei rămași acasă. Alisa din Ucraina: Noi suntem sprijinul lor şi ei, al nostru. Ştim că ei se luptă pentru vieţile noastre, pentru ţara noastră

Telefonul le-a devenit singura punte de comunicare cu cei dragi, rămași acasă în Ucraina. Doar așa pot primi vești despre ei. Aceste femei sunt norocoase: au reușit să fugă din calea bombardamentelor, împreună cu copiii, iar acum, după mai multe zile petrecute pe drum, au un pat, o masă, un acoperiș deasupra capului. Locuiesc în același apartament, la Timișoara. Au fost sprijinite de Uniunea Ucrainienilor.

Pe data de 28, când Kievul a început să fie bombardat şi atacat din toate părţile. Soţul meu a venit şi mi-a zis: ” Voi, femeile, ne opriţi, ne e teamă pentru voi. Luați-vă lucrurile, aveți 10 minute, a povestit Kenia, refugiată din Ucraina.

Fiul Keniei a sunat-o pe Alisa, care se ascundea într-un garaj, împreună cu mama ei, ca să fugă împreună. Alisa este studentă la Universitatea din Kiev și urma să susțină licența, anul acesta.

Am luat ceva, am aruncat la întâmplare şi am plecat. Pentru noi, în acel moment, principalul lucru a fost să plecăm, să ne salvăm, să nu ne mai fie aşa rău, a spus Alisa.

Elena așteaptă cu inima strânsă întâlnirea cu membrii familiei sale: Aceasta e familia mea: mama şi sora mea. Acum vin spre granița cu România, sper că vor ajunge cu bine.

În camera alăturată, doi copii se uită la desene animate, în timp ce mamele lor primesc vești alarmante.

E o situaţie catastroală. Nicio maşină nu poate intra aici. Suntem blocaţi. Facem foamea, toate magazinele sunt devastate şi golite. Nu ai de unde să cumperi ceva. Nu mai sunt produse, Oamenii mor de foame, a spus într-o conversație telefonică o persoană rămasă în Ucraina.

Două dintre refugiate vor să rămână la Timișoara și să muncească, până când se vor putea întoarce acasă.

Suntem pregătite să muncim. Putem să muncim. Trebuie să-i ajutăm pe bărbaţîi noştri şi să îi întreţinem pe copiii noştri, a spus Irina, refugiată din Ucraina.

Noi suntem sprijinul lor şi ei, al nostru. Ştim că ei se luptă pentru vieţile noastre, pentru ţara noastră. Ei stau în faţa tancurilor şi îi opresc ( n.red. – pe soldaţii ruşi). În oraşe, oamenii ies din case şi nu îi lasă pe soldaţii ruşi să între. Femei, bărbaţi, nu contează…îi opresc, a spus Alisa din Ucraina.