În Republica Moldova pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate, a decis Curtea Constituțională de la Chișinău

Curtea Constituţională de la Chișinău a constatat circumstanţele ce justifică dizolvarea Parlamentului. Un aviz în acest sens a fost aprobat joi de judecătorii Înaltei Curţi, potrivit TVR Moldova.

15 Aprilie 2021, 15:48 (actualizat 15 Aprilie 2021, 23:05) |
Pot avea loc alegeri anticipate în Republica Moldova

Sesizarea privind constatarea circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului a fost depusă de preşedintele Republicii Moldova.

Maia Sandu va semna decretul de dizolvare a Parlamentului şi va anunța data alegerilor parlamentare anticipate.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova: „Alegerile anticipate trebuie organizate cât mai repede, având în vedere situaţia pandemică. Astăzi a fost un pas important pentru a da ocazia cetăţenilor Republicii Moldova pentru a-şi alege un Parlament care să îi reprezinte. Un nou Parlament înseamnă apropierea de UE şi valorile acesteia şi curăţarea instituţiilor statului de corupţie”.

Pe 29 martie, președinta Maia Sandu a sesizat Curtea Constituțională, pentru constatarea circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului. Aceasta a invocat articolul 85 din Constituție, potrivit căruia șeful statului poate dizolva Parlamentul în contextul expirării termenului de 45 de zile de la prima solicitare și respingerea a două solicitări de învestitură a guvernului.

Criza Politică în Republica Moldova a început la sfârșitul anului 2020, atunci când Guvernul condus de Ion Chicu a plecat în demisie după ce pro-rusul Igor Dodon a pierdut alegerile prezidențiale.

Alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate în Republica Moldova peste cel puţin 60 de zile de la dizolvarea Parlamentului, dar nu mai târziu de trei luni de la data dizolvării Parlamentului.

Dar, pe durata stării de urgenţă nu pot avea loc alegeri parlamentare. Iar Republica Moldova este în stare de urgenţă până pe 30 mai, în contextul pandemiei.

Preşedintele Republicii Moldova a precizat că aşteaptă deciziile Curţii Constituţionale în privința stării de urgenţă declarată de Parlament, fiind depuse mai multe sesizări în acest sens.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI