În Parcul Vânători Neamț a fost organizată o petrecere pentru zimbri

14 august 2018, 17:45

Petrecerea inițiată de angajații Parcului Natural Vânători Neamț a atras iubitori ai naturii de toate vârstele. Pentru fiecare s-a găsit câte ceva de făcut.

În Parcul Vânători Neamț se găsesc 37 de exemplare de zimbru în libertate, dintre care 14 au venit pe lume chiar în incinta orcotită de lege.

11 exemplare sunt în semilibertate și trăiesc într-un spațiu de 180 de hecatre, iar alte 7 sunt în captivitate, la fel ca și cel mai nou membru al familiei, o femelă.

Pentru a i se da un nume a fost inițiat un concurs pe internet.

Câștigător este un student la Medicină din Iași.

Am pus numele după mama lui Ștefan cel Mare pe care o chema Maria Oltea. Regula concursului era ca numele să înceapă cu prefixul ro. Și am transformat Oltea în Roltea. Și o vom alinta Roltița cât este mică” – Cristi Fodor, nașul zimbrului.

Gazdele au pregătit și un ospăț cu bucate moldovenești, gătite după rețetele bunicilor. Dar până la masă, copiii au profitat din plin de distracțiile din parc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă