În oţelăria Azovstal sunt peste 400 de răniţi, potrivit batalionului Azov

Fabrica Azovstal
Fabrica Azovstal
28 aprilie 2022, 09:55

Un sanitar din batalion, identificat doar ca Hassan, a declarat miercuri la televiziunea publică ucraineană că cifra este în continuă creştere dat fiind că „focul de artilerie, bombardamentele şi impactul rachetelor nu se opresc nicio secundă”.

„Dintre răniţi, cel puţin o treime, dacă nu chiar mai mult, au nevoie de intervenţie urgentă. În aceste condiţii, inevitabil că unii vor muri”, a adăugat el.

Aceeaşi sursă a dat asigurări că, din cauza asediului rusesc, cei 500 de militari care rezistă în oţelărie, împreună cu circa 1000 de civili, nu au la dispoziţie echipamente medicale şi medicamente.

În ceea ce priveşte accesul la apă potabilă şi la hrană, situaţia este „extrem de gravă”, a adăugat sanitarul, care a spus că, potrivit calculelor sale, hrana mai ajunge doar pentru o săptămână, iar apa se va termina „probabil” în patru zile.

Petro Andriuşcenko, consilier al primarului din Mariupol, a declarat că bombardamentele ruse asupra oţelăriei nu se opresc şi afectează şi zonele urbane din jurul uzinei, unde au provocat mai multe incendii.

Autorităţile ruse le-au dat un ultimatum militarilor ucraineni care rezistă în oţelărie, care nu a fost respectat, iar luni au anunţat un armistiţiu pentru a permite evacuarea civililor, însă nici acesta nu a fost pus în aplicare, potrivit Kievului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite