În noaptea de sâmbătă, 25 martie, spre duminică, 26 martie, România trece la ora de vară. Ora 3.00 devine ora 4.00

România a adoptat procedura trecerii la ora de vară din 1932, până în 1940. Apoi a reluat-o din anul 1979, după ce a semnat Convenția fusurilor orare.

În anul 1997 s-a adoptat o ordonanță în care se precizează: ”În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00″.

Ora de vară în 2023 va fi valabilă, astfel, până în 29 octombrie 2023.

În prezent, peste 100 de ţări din toată lumea folosesc acest mecanism. În lume sunt însă state sau teritorii care nu au adoptat această convenţie, de exemplu ora de vară nu este folosită în ţările de la Ecuator şi de la Tropicul Capricornului şi nici de Japonia şi China sau în statele americane Hawaii şi Arizona.

Beneficii și critici

Motivul iniţial al adoptării Convenţiei privind trecerea la ora de vară a fost strict economic, fiind legat de economisirea energiei electrice pentru iluminat: în cazul păstrării orei de iarnă, o parte din activităţile populaţiei precum şi cele industriale s-ar desfăşura în condiţii de noapte, care ar necesită utilizarea unei cantităţi de energie electrică.

De exemplu, în Statele Unite se face o economie de un procent, în special în consumul casnic, la fel şi în Brazilia, iar în Noua Zeelandă s-a constatat că trecerea la ora de vară aduce o scădere chiar cu 3,5% a consumului energetic. Totuşi, studiile legate de economisirea energiei prin trecerea la Ora de vară sunt limitate sau chiar contradictorii, pentru că astăzi, structura consumului de energie electrică s-a schimbat şi iluminatul nu mai este preponderent.

Trecerea la ora de vară este însă criticată de cei care consideră că schimbarea orei care se produce de două ori pe an ar avea mai multe efecte nedorite.

Cei care se opun schimbării orei vorbesc despre inconvenientul adaptării la un alt orar de somn, cei mai mulţi oameni se obişnuiesc rapid cu noul orar, dar persoanele cu tulburări de somn găsesc că această tranziţie este extrem de dificilă. Lipsa unei ore de somn ar creşte riscul de infarct, ar provoca dureri de cap, ar schimba starea de spirit sau apetitul.

O oră mai puţin de somn ar scădea productivitatea la locul de muncă sau ar creşte riscul accidentelor de muncă pentru cei cu joburi fizice stresante. Se invocă şi numărul mai mare de accidente auto dimineaţă, cel puţin în prima zi de luni, după ce ora de vară este activă oficial.

Inconveniente sunt şi pentru oamenii care se trezesc în zori sau al căror program depinde de răsăritul soarelui, cum sunt fermierii şi crescătorii de păsări.

În Israel, evreii sefarzi ultraortodocşi au iniţiat chiar o campanie împotriva trecerii la ora de vară, pe motiv că ei trebuie să-şi recite rugăciunile de penitenţă, Slihot, în primele ore ale dimineţii pe perioada lunii evreieşti, Elul.

Se aduc critici şi în legătură cu nevoia potrivirii ceasurilor, a complicării orarelor sau a planificării multor activităţi, a călătoriilor, întâlnirilor sau a plăţilor. Pot fi şi perturbări în funcţionarea dispozitivelor medicale sau a multor tipuri de echipamente, în lipsa unor softuri adecvate care să schimbe în mod automat ora.

Cine și de ce s-a luptat pentru ora de vară

„Ora de vară” a fost lansată pentru prima oară de omul de ştiinţă american Benjamin Franklin în 1784, într-un eseu intitulat “Un proiect economic”, prin care îndemna populaţia să se trezească mai devreme pentru a se folosi de lumina soarelui şi a economisi uleiul utilizat la lămpile de iluminat public.

Şi entomologul George Vernon Hudson din Nouă Zeelandă a propus modificarea orei în vara anului 1895, şi anume pentru a petrece mai mult timp adunând insecte după încheierea programului său de lucru de la poştă. El a prezentat un studiu Societăţii Filosofice din Wellington în care propunea chiar modificarea cu două ore. Schimbarea orei a fost însă adoptată doar după ce Hudson s-a pensionat.

Ideea lui Franklin a fost preluată şi de constructorul britanic William Willett, care a propus în 1907 să se adauge câte 20 de minute în fiecare duminică din aprilie, şi să se scadă apoi aceste minute în duminicile lunii septembrie. După aproximativ un an de campanie, proiectul său a atras atenţia autorităţilor britanice, şi, în 1909, a fost făcut un proiect de lege care să facă ora de vară obligatorie. Dar ora de vară a fost adoptată de britanici abia în mai 1916, la un an după moartea lui Willet şi la o lună după ce Germania a luat, prima, o hotărâre similară.

Ora de vară a fost aplicată în timpul Primului Război Mondial de câteva ţări din Europa. Pe 19 martie 1918 s-a introdus şi în Statele Unite, dar a fost folosită doar până în 1919, când, din cauza opoziţiei fermierilor, s-a renunţat.

Au adoptat ora de vară, pe rând, şi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. În SUA a fost apoi din nou aplicată, pentru o perioadă mai îndelungată, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945, dar s-a creat confuzie pentru că fiecare stat avea propria regulă de introducere a orei de vară, situaţie ce s-a menţinut până în 1966.