Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

În multe secţii de vot s-au epuizat declaraţiile pe proprie răspundere. Ce spune BEC

În Bucureşti sunt aproape două milioane de români cu drept de vot, la care se adaugă şi cei veniţi să studieze ori să lucreze temporar. Cei care nu au buletin de Bucureşti au votat pe liste speciale, dar numai după completarea unei declaraţii pe proprie răspundere. Un formular pe care nu toţi au avut norocul să-l mai găsescă în secţii. Care este situaţia şi cum răspunde Biroul Electoral Central, ne-au transmis corespondenţii TVR.

 

02 Noiembrie 2014, 18:38 (actualizat 02 Noiembrie 2014, 20:21) |
Probleme la votul pe listele suplimentare
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

ACTUALIZARE 20.21: Au existat destul de multe reclamaţii ale celor care au vrut să voteze pe listele suplimentare, dar au avut surpriza să nu mai găsească declaraţii pe proprie răspundere în secţiile de votare unde au mers, a transmis Andreea Archip, pentru Telejurnal. O soluţie de avarie a fost ca birourile electorale să printeze aceste tipizate şi să să le transmită către cei care aveau nevoie. Însă în tot acest timp alegătorii au fost tot timpul trimişi de la o secţie de votare la alta şi descurajaţi. O altă soluţie a fost ca alegătorii să completeze de mână aceste declaraţii.

VIDEO
Vot pe liste speciale
ACTUALIZARE 18.30 În Bucureşti a existat o situaţia inedită, mai multe secţii de votare în care s-au terminat declaraţiile pe proprie răspundere, a transmis Andreea Archip, pentru Telejurnal. Sunt formulare tipizate care le permite celor care nu se află în localitatea de reşedinţă să voteze la orice secţie din localitatea în care se găsesc la un moment dat.

O altă situaţie inedită este legată de prezenţa tinerilor la vot. Foarte mulţi au venit în campusurile universitare să voteze şi chiar au stat la coadă. De obicei, prezenţa la vot a tinerilor este într-un procent de nici 30%, ne arată alegerile anterioare.

Oricine poate vota, chiar dacă nu se află în localitatea de reşedinţă, mergând la orice secţie de vot şi completând această declaraţie pe proprie răspundere, prin care certifică faptul că nici n-au mai votat înainte şi nici nu vor mai vota, pentru aceste alegeri.

VIDEO
Reporterul TVR Raluca Rașca
Biroul Electoral Central (BEC) a primit zeci de reclamaţii care susţin că declaraţiile pe proprie răspundere nu se mai găsesc în anumite secţii de votare, însă cei de la BEC spun că Prefectura trebuie să gestioneze această situaţie şi să trimită în secţii mai multe astfel de formulare pentru că ele nu pot fi trase la xerox, a transmis Raluca Raşca, pentru Telejurnal. Aşadar, Prefectura Bucureşti trebuie să ia măsuri în acest caz.

MAI: Primăriile din Capitală au multiplicat formularele, urmează să ajungă la secţii

Primăriile din Capitală au multiplicat formulare de declaraţii pe propria răspundere pentru cei care votează pe listele suplimentare, acestea urmând să ajungă la secţiile de votare care au sesizat că au epuizat aceste tipizate, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a făcut aceste precizări după ce au fost semnalate situaţii în care la mai multe secţii de votare din Bucureşti s-au epuizat formularele de declaraţii pe propria răspundere ce trebuie completate de cei care votează pe listele suplimentare.

Dajbog a precizat că necesarul de astfel de tipizate se stabileşte în funcţie de numărul utilizat la alegerile precedente.

Oficialul MAI a adăugat că primăriile din Bucureşti au multiplicat, duminică după-amiază, aceste formulare, care sunt distribuite în secţiile unde este nevoie. "În acest moment, primăriile din Bucureşti au multiplicat mai multe astfel de formulare, care au început să fie distribuite la secţiile de votare unde era nevoie", a spus Dajbog.

Monica Dajbog a mai spus că preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare trebuie să solicite din timp suplimentarea acestor formulare. "Pe parcursul procesului electoral, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare trebuie să solicite din timp suplimentarea numărului de formulare, în momentul în care constată că acestea sunt insuficiente faţă de numărul de alegători", a precizat ea.

BEC: Completarea declaraţiei pe propria răspundere se va putea face şi în afara secţiei de vot

Completarea declaraţiei pe propria răspundere se va putea face şi în afara secţiei de vot, a decis, duminică, Biroul Electoral Central, în urma unei sesizări a PMP făcută în condiţiile în care mai mulţi cetăţeni români s-au plâns de faptul că procesul de vot e îngreunat de procedura de completare.

Potrivit unui comunicat remis Mediafax, BEC a decis că alegătorii vor avea posibilitatea "de a completa declaraţia pe proprie răspundere şi în proximitatea secţiei de votare, cu datele personale solicitate, fără a o semna".

Declaraţia va fi semnată "în faţa unui membru al biroului electoral al secţiei de votare, care va verifica datele menţionate" în document, se mai arată în comunicat.
Decizia a fost luată în cursul zilei de duminică în urma "unei întâmpinării depusă de PMP", informează BEC.

Mai mulţi cetăţeni români care votează la Paris şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că declaraţiile pe proprie răspundere nu se mai pot completa şi în afara secţiilor de vot, în urma unei circulare a BEC, un reprezentant al BEC precizând pentru Mediafax că în curând situaţia se va remedia.

Cetăţeni români care votează la Paris au precizat pentru Mediafax că sunt nemulţumiţi de faptul că, la un moment dat, şefii secţiilor de votare au decis să nu mai permită completarea declaraţiilor pe proprie pe proprie răspundere în afara secţiilor, decizie care îngreunează şi mai mult procesul de vot.

Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 10°C
IASI 5°C 6°C
CLUJ 4°C 9°C
CONSTANTA 9°C 8°C
CRAIOVA 12°C 13°C
BRASOV 4°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Noiembrie 2017, 05:16
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-11-2017
Deschidere: 7813.85
Maxim: 7835.5
Mimim: 7803.26
Variatie: 0.06%
SIF2
1.36
5.87%
TLV
2.17
0.46%
SIF5
2.17
3.76%
BRD
13.18
0%
EL
12.00
0.83%
SIF3
0.25
1.63%
FP
0.84
0.12%
SNG
32.15
0.62%
SIF4
0.97
5.29%
TGN
391.00
0%
ARHIVĂ ȘTIRI