În mai multe ţări europene începe administrarea vaccinurilor anti-COVID la categoria de vârstă 5-11 ani

14 decembrie 2021, 14:10

În Spania au ajuns 1,3 milioane de doze din primul lot de vaccinuri pediatrice împotriva COVID-19. Mai întâi, vor fi vaccinați copiii din grupa de vârstă 9-11 ani. Autoritățile spaniole susțin că, în acest moment, cea mai mare incidență a cazurilor de infectare este în rândul copiilor între 5 și 11 ani.

În aproape 2 ani de pandemie, în Spania, 17 minori cu vârsta de până în 10 ani au murit și 180 au fost internați la terapie intensivă din cauza coronavirusului.

Oana Dobrescu, corespondent TVR:În Spania, 3.300.000 de copii cu vârste între 5 și 11 ani vor fi programați pentru vaccinare împotriva COVID-19. În majoritatea regiunilor, imunizarea se va face în centrele medicale, doar în La Rioja și Comunitatea Valenciana vaccinarea se va face la școală, în timpul orelor de curs„.

Și în Franța începe vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, dar, în această primă etapă, sunt doar cei care au diferite afecțiuni sau care locuiesc împreună cu persoane vulnerabile – adică în jur de 360 de mii de copii.

Vaccinarea se va face pe bază de voluntariat, cu acordul părinților.

Mihaela Antoche, corespondent TVR în Franța:La o săptămână de la demararea campaniei de vaccinare pentru copiii cu diferite afecțiuni sau cel târziu la sfârșitul lunii, în funcție de avizele obținute, va începe imunizarea tuturor copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani. Măsura vizează peste 5 milioane de copii„.

Toate landurile germane încep vaccinarea copiilor în această săptămână. Unele deja au deschis centrele pentru categoria de vârstă 5-11 ani.

Michael Achenbach, pediatru: De luni de zile sună părinţii să le trecem copiii pe listă. Iar acum, în ultimele zile, de-abia mai facem faţă să răspundem la telefon„.

Islanda a anunțat că, din ianuarie, începe vaccinarea copiilor din categoria 5-11 ani. Medicii islandezi spun că, deși doar 0,6% dintre copii fac forme grave de COVID, vaccinarea e necesară pentru ca școlile să rămână deschise.

În Islanda, copiilor li se vor administra două doze.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă