În luptă cu virusul ucigaș. Asistentul italian Francesco Carlesso, vindecat de COVID-19: A fost frumos să descopăr în acest moment afecțiunea și susținerea familiei, prietenilor și colegilor

În Italia, în nord, mii de cadre medicale s-au infectat, în timp ce încercau să salveze miile de pacienți. Printre cei aflati în prima linie a luptei împotriva coronavirusului se numără și Francesco Carlesso, asistent la terapie intensivă. Intr-un interviu pentru TVR, el a povestit experiența sa după ce a fost infectat cu COVID-19, dar a vorbit și despre cum a trecut soția sa, însărcinată în 6 luni, peste perioada critică.

09 Aprilie 2020, 21:46 Știrile TVR |
În luptă cu virusul ucigaș. Interviu de Dorina Florea
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Francesco Carlesso: Eu acum, din fericire sunt bine, am fost noros, a fost o perioadă grea.

Dorina Florea: Cum ai aflat că ai fost infectat?

Francesco Carlesso: Am aflat întâmplător. O colegă din secția mea s-a simțit rău și s-a făcut testul pentru control la tot personalul medical și eu am fost pozitiv. Am fost îngrijorat că situația mea s-ar putea agrava din ce în ce mai repede.

Dorina Florea: Care au fost primele simptome și cum s-a manifestat infecția?

Francesco Carlesso: Infecția s-a manifestat cu febră, dureri musculare, durere în gât. Inițial am crezut că era o banală răceală și bineînțeles am fost surprins când am descoperit că aveam Covid-19.

Dorina Florea: Ai fost tratat acasă sau în spital?

Francesco Carlesso: Am fost tratat acasă, am rămas în carantină, în izolare 14 zile, iar Serviciul de Igienă m-a contactat în fiecare zi să afle care erau condițiile mele clinice. Am rămas într-o cameră, nu ieșeam deloc. Aveam mare grijă la igiena mâinilor, la aerisirea camerei. Ajutorul soției mele, care îmi aducea mâncare la ușă, și susținerea ei psihologică, au fost fundamentale.

Francesco Carlesso: Familia mea a fost foarte preocupată, la fel și familia soției mele. Colegii au fost surprinși pentru că nu ne așteptam, pentru că simptomele au fost, aș putea spune lejere, dar a fost frumos să descopăr în acest moment afecțiunea și susținerea familiei, prietenilor și colegilor.

Dorina Florea: Știu că soția ta este însărcinată, ea cum se simte?

Francesco Carlesso: Acum ea este OK, dar am avut câteva zile de anxietate și frică pentru starea ei de sănătate și pentru starea copilului nostru. Și a trebuit să rămână în carantină și ea 14 zile, a fost izolată la parter, în casă, cu aceleași reguli de igienă, cu spălarea mâinilor și aerisirea spațiului. A fost o perioadă grea, dar acum din fericire este bine.

Dorina Florea: Și ultima întrebare, care sunt condițiile în Italia și în spitalul unde lucrezi?

Francesco Carlesso: În spitalul unde lucrez eu este tensiune foarte mare. Există un deficit de dispozitive de protecție, adică halate, măști. Din păcate, putem să avem oricând o situație de posibilă contagiune și îmbolnăvire a pacienților, cu dispozitivele de protecție care nu sunt adecvate. Personalul a început să se îmbolnăvească și alți colegi de ai mei sunt și ei pozitivi. Ne aflăm într-o situație în care există și un deficit de personal pentru că, la fel ca mine, colegii mei trebuie să rămână acasă. Inițial nu am fost atât de organizați pentru această criză, dar acum începem să fim mai organizați. În Italia, în schimb situația este critică, țara este blocată, toate persoanele sunt în carantină, rămân în case, se evită ieșirea din casă, doar pentru a face cumpărături sau urgențe. Aceste reguli date de Guvern bineînțeles că sunt necesare, dar, din păcate, unii nu înțeleg nici acum importanța acestor reguli și încă ies din case fără a avea de rezolvat urgențe.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 28°C 31°C
CLUJ 31°C 32°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 35°C 35°C
BRASOV 29°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI