În lupta cu review-urile negative de pe rețelele de socializare. Companiile pot apela la softuri inteligente pentru gestionarea comentariilor

Dacă vrei să îți duci afacerea spre faliment, soluția sigură este ignorarea comentariilor negative ale clienților și restricționarea accesului acestora spre site-urile afacerii tale. E avertismentul specialiștilor în social media. Ei le atrag atenția antreprenorilor și marilor companii că astfel de practici sunt tot mai des întâlnite. Există însă și soluții: firmele folosesc programe speciale ca să întoarcă nemulțumirile clienților în favoarea lor.

14 Mai 2019, 20:22 Știrile TVR |
În lupta cu review-urile negative
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Asaltate uneori de comentariile negative ale clienților, companiile de la noi aleg adesea varianta ușoară de a scăpa de ele - închid accesul publicului la site-urile de socializare și nu răspund problemelor. Iar asta îi înfurie pe clienți.

Minimum 10 review-uri - atât citește fiecare potențial client până se hotărăște dacă vrea să apeleze la serviciile unei firme sau dacă vrea să cumpere un produs. În plus, un studiu recent arată că peste 90% dintre cei care au vârsta între 18 și 34 de ani pun semnul egal între un review și părerea unui prieten.

Specialiștii au găsit totuși soluții. Au pus la punct un soft inteligent, care colectează în timp real informațiile din online.

Părerile clienților mulțumiți sunt postate direct pe paginile de promovare, iar comentariile negative trec printr-un filtru: cei nemulțumiți discută direct cu furnizorul de servicii care încearcă să rezolve problemele.

Unii hotelieri au înțeles că părerea clienților e importantă și încearcă să prevină comentariile negative în mediul virtual.

Pentru cei care cumpără comentariile pozitive, specialiștii au un sfat.

Osnat Peled, managerul unei companii specializate în social media: "Când tu, clientul, vrei să cumperi ceva şi intri pe o pagină de Facebook şi verifici review-urile, va fi destul de simplu pentru tine să îţi dai seama dacă sunt review-uri reale sau cumpărate. (…) Suntem sensibili la aşa ceva şi nu recomand această practică".

Analizele specialiștilor arată că și lipsa de reacție la comentariile pozitive poate dăuna afacerii.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ECONOMIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 4°C
IASI 2°C 1°C
CLUJ 2°C 2°C
CONSTANTA 3°C 4°C
CRAIOVA 5°C 4°C
BRASOV 2°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI