În lupta cu criza energetică, Europa stinge becul. Măsuri în România. În sediul central al Ministerului de Interne, vor rămâne după ora 18.00 doar angajații care au misiuni 24 de ore din 24

22 octombrie 2022, 11:44

Clădirea Guvernului este acum iluminată în exterior până la miezul nopții, dar, odată cu noile măsuri, becurile vor fi stinse la ora 22.00.

Fiecare ministru i-a prezentat deja premierului un plan de economisire.

Ministrul de Interne le-a cerut tuturor structurilor de poliție, unităților de jandarmi și pompieri un plan de reducere a consumului de curent. Acolo unde se poate, chiar își vor adapta programul de lucru, pentru ca angajații să stea cât mai puțin în sediile instituțiilor după ce se lasă seara.

Și președintele țării a anunțat că a redus consumul.

Klaus Iohannis, preşedintele României:Nu am niciodată o temperatură exagerat de mare în casă, nici temperatura apei calde nu este foarte mare, electricitatea se folosește atunci când chiar trebuie și nu ca să iluminăm grădina și așa mai departe. Sunt multe chestiuni mici, dar care, însumate, se văd și la bani, adică plătești ceva mai puțin„.

Măsuri pentru economisire au gândit și autoritățile din Italia.

Mecanism corecțional pentru prețul la gaz, agreat politic la Consiliul European de toamnă. „S-a ajuns la un acord parțial, dar nu la un acord care să convingă pe toată lumea”. O analiză TVR INFO

Spania și-a propus să reducă din consumul de energie cu peste 13%, până în martie 2023. Pachetul de măsuri cuprinde fonduri de peste un miliard și jumătate de euro pentru instalarea panourilor fotovoltaice, eficientizarea sistemelor de încălzire și a iluminatului public.

Consumul de electricitate în gospodăriile comunitare este cel mai mic în România. Țara noastră consumă sub un MWh de energie pe cap de locuitor în sectorul rezidențial, față de o medie de circa 4 MWh pe cap de locuitor în Suedia și Finlanda.

România ar putea avea anul viitor preţuri fixe pentru energia electrică. Au fost puse în discuție primele propuneri de costuri

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite