În luptă cu birocrația pentru vaccinul anti-Covid. Cum s-a luptat o femeie timp de 7 luni pentru a fi imunizată

Într-o ţară în care cei mai mulţi au ales să nu se vaccineze, o femeie s-a luptat mai bine de jumătate de an pentru a fi imunizată. Din motive medicale, ea a trebuit să îşi schimbe tipul de doză la rapel, însă pentru asta a avut nevoie de zeci de telefoane, mai multe drumuri la centrele de vaccinare şi de foarte multă răbdare. Şi asta în condiţiile în care autorităţile de la noi se plâng că oamenii nu sunt interesaţi de vaccin, rata de imunizare fiind în jur de 30%.

25 Septembrie 2021, 16:31 (actualizat 26 Septembrie 2021, 10:32) Știrile TVR |

Vali Iorga este jurnalistă și s-a putut vaccina chiar la începutul campaniei, după cadrele medicale. În februarie anul trecut a făcut prima doză de AstraZeneca. Imediat după ce au apărut informațiile despre potențialele probleme de coagulare, medicii i-au recomandat să schimbe doza de rapel, pentru că femeia suferă de o boală genetică a sângelui. O perioadă nu a putut face asta, pentru că specialiștii nu aveau date suficiente legate de siguranța unei astfel de proceduri, însă și după aprobarea unei astfel de scheme, birocrația excesivă a împiedicat-o să se imunizeze. Chiar și cu documente care-i atestau boala, ea a fost refuzată de mai multe centre de vaccinare din Capitală.

Vali Iorga: «Ne pare foarte rău, dar scrie "recomandare", nu "adeverință". Și nu putem să ne asumăm, pentru că la dumneavoastră în hârtie nu scrie ce tip de vaccin să vă administrăm și noi nu putem să ne asumăm responsabilitatea să vă administrăm un vaccin». Cel mai complicat a fost să găsesc pe cineva care să și audă ce problemă am. Deși, teoretic, nu era o problemă foarte mare.

Vali a luat inițial o scrisoare medicală de la medicul de familie, însă după ce a fost refuzată de un centru de vaccinare, a mers la un hematolog care i-a dat o altă adeverință. Nici așa nu a fost bine, pentru că a prezentat-o doar pe telefon.

Vali Iorga: «Trebuie adeverința în original! Nu există vreo formă, pe telefon, mail, nu există asta!» Trebuie buletin, trebuie adeverința de la prima doză, în cazul meu. Copie după buletin, da.

Col. Valeriu Gheorghiță, șeful Campaniei de vaccinare: "Procesul de vaccinare în sine este unul foarte simplu. Nu avem nevoie să birocratizăm inutil tot acest proces, să solicităm adeverinţe și  documente medicale peste documente medicale".

Peste 2 zile, Vali Iorga își va face, în sfârșit, vaccinul Pfizer. Asta se întâmplă la 7 luni și 3 zile de la prima tentativă de imunizare. Povești ca ale ei nu vor mai fi, a dat asigurări colonelul Gheorghiță. Șeful Campaniei de vaccinare susține că acum sunt proceduri clare pentru astfel de situații, iar acestea au fost comunicate tuturor centrelor din țară.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 4°C
IASI 1°C 2°C
CLUJ 3°C 3°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 3°C 5°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI