Mai sunt și excepții în peisajul trist al școlilor dărăpănate de la sate. Exemplul găsit de noi e, culmea, într-o comună săracă din județul Iași. Copiii de acolo învață într-o clădire nouă, ridicată în timp record și care e atât de frumoasă, încât cei mici preferă să stea mai mult la grădiniță decât acasă.
Erbiceni e una dintre cele mai sărace comune din județul Iași. Grădinița a fost ridicată de la zero, în doar doi ani.
În fiecare dimineață, copiii din Erbiceni își lasă în vestiar pantofiorii cu care merg prin sat și își iau papucii de casă. În noua grădiniță este curat ca într-o farmacie.
În primele săptămâni după inaugurare, copiii stăteau mai mult în grupul sanitar, atât erau de încântați de apa caldă și de toaletele curate.
O grădiniță nouă era așteptată demult în sat. Vechea clădire avea aproape 100 de ani.
Noua grădiniță a costat 900 de mii de lei și a fost construită cu bani de la ministerul Dezvoltării. Aici învață și copiii de la clasa pregătitoare.
În județul Iasi, mii de elevi învață carte în condiții insalubre și merg la toaletă în latrine improvizate afară, în spatele școlii.