În curând, ne vom putea găsi strămoșii online. Un IT-ist din Iași a descoperit că e ruda domnitorului Ștefan cel Mare

7 ianuarie 2022, 19:35

Daniel Cantoreanu  are 32 de ani și lucrează pentru o firmă IT din Capitală. Spune că a început cercetarea  în urma reuniunilor de familie, din poveștile despre bunicii și străbunicii lui. Apoi a continuat cu munca de teren, prin satele românești.

A studiat documente de stare civilă de la primării, tratate de istorie şi documente de la Arhivele Naționale. A ajuns chiar şi prin cimitire vechi.

Arborele său genealogic cuprinde 5000 de persoane.

Istoricul Dumitru Lăcătuşu de la Centrul de Cercetare Istorică din Bucureşti se ocupă de întocmirea arborelor genealogice la cerere şi are acum în cercetare cinci cazuri.

În Occident,  există fiirme mari de genealogie, iar unele au chiar și depozite de mostre ADN. Vestea bună este că Arhivele Naţionale lucrează la digitalizarea întregii arhive naţionale civile. Procesul ar putea dura un an şi jumătate, dacă nu va fi oprită finanţarea.

Patru județe copiază deja digital documentele. Braşovenii sunt singurii români care pot, cu un simplu click, să îşi găsească strămoşii, pentru că întreaga arhivă civilă a fost digitalizată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite