În 2017, 120 de minori au murit în accidente rutiere și 1.000 au fost răniți

21 martie 2018, 22:56

Anul trecut, mai mult de 120 de copii şi-au pierdut viaţa sub roţile maşinilor. Copii care ar fi avut toată viaţa înainte s-au stins într-o fracţiune de secundă. În urma lor părinţii nu vor putea umple niciodată golul rămas.

Tot anul trecut aproape o mie de copii au fost răniţi în accidente grave.

În total, în 2017, copiii au fost implicaţi în peste 1.300 de accidente rutiere grave. Vina a fost şi a celor mici, dar şi a celor mari. În acest context, lecţiile de educaţie rutieră sunt esenţiale.

Multe dintre accidente se produc însă şi din cauza infrastructurii.

Aşa a fost în cazul lui Alex, băieţelul din Oradea, care astăzi este în stare vegetativă şi a căruit poveste aţi aflat-o de la Ştirile TVR. Copilul a fost accidentat în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis. Dar în zonă nu exista nicio trecere de pietoni. Cea mai apropiată era la câţiva kilometri distanţă.

Abia după tragedie, lângă şcoală, s-a amenajt o trecere de pietoni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite