La sosirea în școli și la locurile de muncă s-ar putea face triaj. Guvernul lucrează, alături de epidemiologi, la o serie de măsuri aplicate după 15 mai

24 aprilie 2020, 21:44

Astfel, pentru orice măsură de relaxare, se va lua cel puțin una de contrabalansare a riscurilor de transmitere a virusului SARS COV-2.

La aceste măsuri lucrează acum guvernul împreună cu specialiștii epidemiologi. Se propun și se analizează diverse soluții. Una dintre ele, spune premierul Ludovic Orban, ar fi introducerea unui triaj cu termometre electronice la companii, instituții publice și școli. Persoanele cu temperatură peste 37 de grade ar putea fi trimise acasă și eventual testate, pentru a preveni riscul de transmitere a virusului.

O altă propunere este ca în aeroporturi să fie termoscanere nu doar la sosire, ca până acum, ci și la plecări, iar persoanele care prezintă simptome să nu se poată urca în avion.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite