Imunizarea anti-COVID, etapa din om în om. Ministrul Sănătății a vaccinat într-un sat din Vaslui

5 iunie 2021, 20:25

Eveniment important la Rebricea, în Vaslui, unde cei deciși să se vaccineze s-au adunat în curtea căminului cultural. Unii au primit prima doză chiar de la ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

A venit să ajute şi un medic de familie din Botoșani, care a făcut adevărate minuni la capitolul imunizare în satul de care are grijă.

După o scădere accentuată a numărului persoanelor vaccinate de la finalul lunii mai, acum imunizarea creşte din nou de la o zi la alta. Autoritățile încearcă să îi convingă inclusiv pe oamenii de la țară, de multe ori mai reticenți la ideea de vaccinare.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că în ultimele trei zile au fost vaccinați şi peste 5 mii de copii între 12 și 15 ani. A insistat că imunizarea copiilor cu boli cronice e extrem de importantă în perspectiva unui posibil val patru.

Valeriu Gheorghiță a reamintit şi că la nivel european se discută posibilitatea scutirii de teste și carantină a copiilor sub 6 ani, dar se ia în calcul și ca aceste excepții să se aplice celor sub 12 ani. Deocamdată, România este la aproximativ 500 de mii de doze distanță de ținta de 5 milioane pe care și- o stabilise pentru 1 iunie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite