Importăm mai mult mărfuri care au prețuri tot mai mari. Datele stârnesc îngrijorarea Băncii Naționale

10 august 2022, 18:59

În magazine și în piețe ajunge tot mai multă marfă din import. De exemplu, în primele 6 luni, au intrat în țară alimente în valoare de peste 4,6 miliarde de euro și au crescut cu peste 19%, față de perioada similară a anului trecut.

Dar produsele importate sunt tot mai scumpe, în contextul în care producătorii străini au cheltuieli mai mari cu energia.

Și transportul costă mai mult odată cu scumpirea carburanților.

Cătălin Scarlat, administratorul mai multor magazine alimentare din Bucureşti: Importăm cu mult mai scump. (…) De exemplu, la conserve avem o creștere în 2022 față de 2021 între 15% și 17%. La celelalte produse, lactate din import avem și 25%-27% creștere. (…) O creștere foarte mare au avut-o produsele din Ucraina. (…) 40%.

Pentru clienți, importurile mai scumpe înseamnă prețuri tot mai mari la raft.

Au crescut și importurile de combustibili, produse manufacturate și alte mărfuri nealimentare.

Cătălin Deacu, jurnalist TVR:În primul semestru, potrivit statisticilor oficiale, importurile totale au urcat la peste 60 de miliarde de euro și au crescut cu peste 28% în comparație cu perioada similară a anului trecut.

Importurile mai mari și mai scumpe stârnesc îngrijorarea Băncii Naționale, pe motiv că duc la creșterea inflației.

Sunt presiuni mai mari și asupra cursului de schimb.

Reporter: – Cât de mari sunt presiunile inflaționiste prin aceste importuri?

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României: – Mari. Sunt mari și, dacă cursul de schimb o lua razna, erau și mai mari. (…) Dacă se ducea și cursul de schimb (…) influența și costurile produselor importate, inclusiv energetice, deci lucrurile chiar scăpau de sub control.”

George Vulcănescu, analist economic: „Cu cât importăm mai mult, cu atât e o presiune constant mare pe cererea de valută. Cererea de valută se reflectă în curs.”

În primul semestru, exporturile au crescut cu aproape 24%, mai puțin decât importurile.

Deficitul comercial a depășit 15 miliarde de euro și a crescut cu peste 4,7 miliarde de euro față de perioada similară a anului trecut.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

BNR reacționează după mesajele deepfake cu Mugur Isărescu

Marile frici economice ale anului. Ce se întâmplă cu economia globală