Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Importăm carne de vită din Australia, Argentina și SUA. După "Alege Oaia", am putea avea și programul "Alege Vaca"

Ministerul Agriculturii vrea să încurajeze producția și consumul de carne de vită după ce piața a fost invadată cu produse scumpe, din import. Patronii de restaurante cumpără, lunar, tone de carne de vită din Australia și America Latină. Ei spun că în țară nu găsesc un produs de aceeași calitate.

11 Noiembrie 2017, 10:08 (actualizat 11 Noiembrie 2017, 10:18) |
Autoritățile vor să stimuleze producția și consumul de carne de vită autohtonă
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

În centrul Bucureștiului, restaurantele se aglomerează la ora prânzului. Tot mai mulţi clienți comandă friptură de vită. Mulţi se miră când află că primesc carne din import, adusă chiar şi de la peste 13.000 de kilometri.

"Importăm din Australia, Argentina și SUA. (...) Nu am găsit producători locali, furnizori locali de materie primă", subliniază Dragoș Panait, proprietarul unui restaurant.

"În România nu găsim o carne care să aibă același conținut de grăsime și de frăgezime pe care noi o căutăm", confirmă și chef Marian Huzu.

Patronii localurilor cumpără lunar din străinătate tone de carne de vită. E mai scumpă decât cea din România, dar gustul şi performanţa preparatelor sunt de multe ori peste aşteptări.

România are peste două milioane de bovine și este între primele 10 țări europene după numărul de animale, dar producția de carne este foarte scăzută: mai puțin de 3% din câtă există în Europa.

Explicaţia este simplă: fermerii au fost stimulați să crească vaci pentru lapte, nu rase de carne. Acum, situația s-ar putea schimba.

Pentru rasele de carne, subvențiile se ridică la 760 de euro pe animal.

Laptele se vinde tot mai ieftin, cu mai puțin de un leu pe litru, aşa că mulți fermieri din județul Suceava au pus bazele unei asociații a crescătorilor de vaci pentru carne. Şi vor să câștige piața.

Afacerile ar deveni prospere dacă fermierii îşi vor vinde marfa şi în magazine.

Carnea de vită este cel mai scump produs din măcelarii. Un kilogram de antricot poate să coste chiar și 100 de lei, de 6 ori mai mult decât kilogramul de carne de porc, transmite Cătălin Deacu, jurnalist TVR.

În România, producția de carne de bovine a reprezentat, anul trecut, mai puțin de 10% din total.

Ministerul Agriculturii vrea să încurajeze consumul de carne de vită și ar putea iniția o campanie după modelul "Alege Oaia".

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ECONOMIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 10°C
IASI 5°C 6°C
CLUJ 4°C 9°C
CONSTANTA 9°C 8°C
CRAIOVA 12°C 13°C
BRASOV 4°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Noiembrie 2017, 17:39
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-11-2017
Deschidere: 7813.85
Maxim: 7835.5
Mimim: 7803.26
Variatie: 0.15%
SIF2
1.36
5.87%
TLV
2.18
0%
SIF5
2.17
4%
BRD
13.18
0.15%
EL
12.00
0%
SIF3
0.25
1.42%
FP
0.84
0.12%
SNG
32.15
0.47%
SIF4
0.97
4.02%
TGN
391.00
0%
ARHIVĂ ȘTIRI