Implicarea Alianței Nord-Atlantice în transportul și stocarea vaccinului anti covid. Mircea Geoană: NATO are în acest moment un plan operațional activ

NATO este pregătit să le dea o mână de ajutor aliaților în efortul de transport și stocare a vaccinurilor de îndată ce acestea vor începe să fie distribuite. La fel ca în primul val al pandemiei, când avioanele Alianței Nord Atlantice au efectuat zboruri strategice cu echipamente medicale, și de această dată militarii NATO vor fi la datorie, a anunțat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-o declarație pentru TVR.

04 Decembrie 2020, 20:50 |
Mircea Geoana
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO: Sunt convins că militarii din ţările NATO vor fi implicaţi în acest efort masiv, practic fără precedent la nivel global, un efort logistic, cu condiţii tehnice. Știm bine că sunt anumite vaccinuri care au nevoie de condiţii specifice de depozitare şi transport. NATO are în acest moment un plan operațional activ cu privire la fazele 1, 2, și eventual 3 ale pandemiei. Și, in funcție de deciziile pe care statele aliate le vor face, NATO este pregătit să fie util și să ajutăm. Fără niciun fel de îndoială, militarii noștri din statele NATO, din România în particular, vor avea din nou multă muncă de făcut.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 22°C
IASI 20°C 22°C
CLUJ 19°C 14°C
CONSTANTA 15°C 20°C
CRAIOVA 18°C 21°C
BRASOV 18°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI