Împăcare în Familia Regală. Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și fostul principe Nicolae s-au îmbrățișat la parastasul Regelui

Gest de împăcare în Familia Regală la 40 de zile după moartea Regelui Mihai. Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și fostul principe Nicolae s-au îmbrățișat la parastasul Regelui. Semn că cei doi au lăsat în urmă divergențele din trecut și le-au mulțumit împreună celor care le-au fost alături în aceste momente grele. Nepotul Regelui a promis că se va întoarce acasă, în România, unde va face și nunta cu Alina Maria Binder.

13 Ianuarie 2018, 19:49 (actualizat 13 Ianuarie 2018, 20:01) Știrile TVR |
Împăcare în Familia Regală
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Chiar dacă au venit separat la parastas, Custodele Coroanei - Majestatea Sa Margareta și nepotul Regelui, Nicolae, s-au îmbrățișat. Semn că au dat uitării perioada de încordare și declarațiile acide din trecut.

După ce starea de sănătate a Regelui s-a înrăutățit, Nicolae a încercat de mai multe ori să își vadă bunicul, care l-a exclus din linia de succesiune. La ultima încercare, Familia Regală a depus plângere împotriva lui Nicolae pentru tentativă de violare a domiciliului din Elveția.

După moartea Regelui, securea războiului a fost îngropată. Nepotului i s-a permis participarea la funeralii, alături de Familia Regală.

Iar relațiile par să se îmbunătățească, spre bucuria celor care îl simpatizează pe Nicolae.

Reținut în declarații, Nicolae le-a promis oamenilor că se va întoarce acasă, în România.

Nepotul Regelui a venit la parastas împreună cu soția sa, Alina Maria Binder. La întrebările insistente ale jurnaliștilor, Nicolae a lăsat de înțeles că ar putea face nunta în România.

La final, Nicolae și Alina Maria Binder au plecat separat de Familia Regală.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 29°C
IASI 27°C 27°C
CLUJ 25°C 21°C
CONSTANTA 22°C 25°C
CRAIOVA 22°C 24°C
BRASOV 21°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI