Imagini rare cu un mascul de ciocănitoare neagră surprinse într-o pădure din județul Arad

Ciocănitoare neagră mascul
Ciocănitoare neagră mascul
26 noiembrie 2020, 17:00

Camera de monitorizare a faunei este amplasată într-o pădure din Parcul Natural Lunca Mureșului. Zilele trecute, echipamentul a filmat o ciocănitoare neagră, iar specialiștii Romsilva au stabilit că este vorba despre un mascul.

„Un mascul de ciocănitoare neagră a fost surprins într-o pădure din zona de protecție integrală a Parcului Natural Lunca Mureșului, filmarea fiind realizată de o cameră de monitorizare a faunei instalată de colegul nostru Irinel Oberșan. Ciocănitoare neagră este cea mai mare specie de ciocănitori din întreaga Europă. De ce știm că nostimul ”vizitator” este mascul? Pentru că întregul creștet al capului este roșu, spre deosebire de femelă, care are doar un ”moț” roșu”, au explicat, pe Facebook, specialiștii Romsilva.

Specialiștii mai spun că pasărea trăiește și se hrănește atât în păduri de conifere, cât și în păduri de foioase. Pentru hrană, ciocănitoarea neagră preferă arborii bătrâni și găunoși, iar pentru construirea cuibului alege arborii mai tineri. După construirea cuibului și după împrechere, femela depune ouăle pe care le clocește împreună cu partenerul timp de aproximativ două săptămâni.

Specialiștii mai explică faptul că în stilul caracteristic, ciocănitoarea realizează excavații în arbori și, cu ajutorul limbii sale lungi și lipicioase, colectează insecte în diverse stadii de dezvoltare, larve, nimfe, adulți de furnici, coleoptere, muște, viespi și miriapode.

Parcul Natural Lunca Mureșului este unul dintre cele 22 parcuri naturale sau naționale, pe care le administrează Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 17.455 ha și se întinde de-a lungul râului Mureș, de la limita municipiului Arad până la granița româno-maghiară.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă