Imagini din satelit | Creştere semnificativă a numărului de morminte în zonele controlate de forţele ruse în Ucraina

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash
15 iulie 2022, 10:36

Centru pentru rezilienţă informaţională (CIR), o organizaţie neguvernamentală care luptă împotriva dezinformării, a analizat şase zone care au fost sau se află încă sub controlul forţelor ruse în Ucraina.

‘Informaţiile din sursă deschisă pot oferi un acces fără precedent în spatele liniilor frontului şi în zonele ocupate de forţele ruse’, afirmă Benjamin Strick, directorul de investigaţii al CIR.

La cimitirul Starokrîmski din Mariupol (sud-est), de exemplu, autorii raportului estimează că aproximativ 1.000 de noi morminte sunt observabile într-o perioadă de cinci luni, între 21 octombrie 2021 şi 28 martie 2022 – la o lună după începutul războiului.

Ritmul înhumărilor a crescut apoi semnificativ cu 1.141 de noi morminte vizibile în imaginile din satelit între 28 martie şi 12 mai şi peste 1.700 de alte morminte între 12 mai şi 29 iunie, potrivit autorilor raportului respectiv.

‘Raportul nostru ilustrează presiunea extremă şi continuu exercitată asupra vieţii civile în Ucraina’, spune în continuare Benjamin Strick, potrivit căruia ‘mormintele improvizate şi numărul în creştere de gropi, în special în interiorul şi în jurul zonelor ocupate, reprezintă o ilustrare frapantă a numărului de civili morţi’.

Pentru a ajunge la aceste cifre, cercetătorii au comparat imaginile din satelit cu datele de geolocalizare, în special cele provenite din social media.

Imaginile au arătat de asemenea mari tranşee în două locuri din apropiere de Mariupol – Pionerske şi Manguş – precum şi gropi săpate în grabă în jurul oraşului-port.

Ucraina evaluează la 22.000 de morţi numărul civililor care au pierit la Mariupol, scena celor mai violente confruntări ale războiului declanşat de Rusia în 24 februarie până în prezent.

La Herson, un oraş de asemenea situat în sudul Ucrainei, ocupat de ruşi, CIR estimează că 824 de gropi au fost săpate de la declanşarea războiului până la începutul lunii aprilie.

Biroul Naţiunilor Unite pentru drepturile omului evaluează la 5.000 numărul civililor ucişi în Ucraina, dar recunoaşte că bilanţul real este probabil cu mult mai mare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă