Imaginea unui vizitator Divin: Papa Ioan Paul al II-lea. O privire din spatele obiectivului

12 mai 2019, 19:39

Prezenţa unui conducator al lumii catolice la Bucureşti a provocat emoție şi interes în întreaga lume.

În acele zile de mai, sosea unul dintre eliberatorii popoarelor europene prizoniere ale unui regim totalitar. O astfel de personalitate a pătruns în casele românilor şi prin intermediul jurnaliștilor Televiziunii Române.

Astăzi, după două decenii, îi cunoaștem pe unii dintre ei.

Reporterii TVR au redat fiecare pas al vizitei Suveranului Pontif.

Şi cum toţi ştim cât de importantă este cea mai bună imagine, unii dintre colegi și-au pus chiar viaţa în pericol, ca să-l filmeze de aproape pe suveranul Pontif.

TVR este partener oficial media și, în această calitate, va produce toate evenimentele pe parcursul vizitei Sanctității Sale Papa Francisc în România. Televiziunea publică va asigura semnalul pentru televiziuni din 200 de țări, inclusiv pentru Televiziunea Vaticanului.

Desfășurarea de forțe este spectaculoasă. Vor fi peste o mie de oameni de televiziune, 11 care de transmisiuni, peste 100 camere de filmare pentru transmisiuni în direct și 54 de camere individuale.

Practic, o să vă arătăm fiecare etapă a călătoriei Suveranului Pontif de la București, Iași, Șumuleu Ciuc și Blaj.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite