Imaginea unui medic care strânge la piept un bătrân infectat cu coronavirus face înconjurul lumii. "Eram și eu la fel de trist ca pacientul meu"

Un medic în combinezon albastru, cu mănuși și vizieră, privind în gol în timp ce ține în brațe un bărbat epuizat de boală. Este o imagine care a devenit virală pe rețelele de socializare și a cărei poveste este dezvăluită acum.

02 Decembrie 2020, 10:46 (actualizat 03 Decembrie 2020, 09:32) | Mihaela Carpea |
Medicul Joseph Varon / FOTO: Captură edition.cnn.com

Doctorul se numește Joseph Varon și este șeful echipei medicale de la Centrul United Memorial din Houston, Texas. Imaginea a fost surprinsă chiar de Ziua Recunoștinței.

Doctorul nu a realizat că este fotografiat în acel moment. Oricum, personalul medical este obișnuit să aibă în preajmă reprezentanți ai presei, pentru că se consideră că este un lucru important pentru a asigura transparența.

Momentul a fost imortalizat de Go Nakamura, de la agenția Getty.

"Fotograful mă însoțea și tocmai intram în unitatea COVID pe care o am în grijă, când am observat că pacientul în vârstă coborâse din pat și încerca, plângând, să iasă din salon", a povestit Joseph Varon.

"M-am apropiat și l-am întrebat de ce plânge. 'Vreau să ajung la soția mea', a răspuns. Așa că mi-am pus mâinile în jurul lui și l-am îmbrățișat. Chiar nu știam că sunt fotografiat în acel moment", a mărturisit medicul.

Pacientul s-a calmat. Potrivit lui Varon, bătrânul nu își poate vedea soția până când nu va fi testat negativ. "E foarte dificil. Vă puteți imagina cum e să stai închis într-o cameră în care vin oameni îmbrăcați în costume spațiale și să nu poți comunica cu altcineva decât prin intermediul telefonului, dacă ești norocos. Este și mai dificil pentru vârstnici, pentru că se simt singuri, izolați".

Potrivit medicului, bărbatul diagnosticat cu coronavirus ar putea fi externat până la sfârșitul acestei săptămâni.

Întrebat ce a simțit în momentul în care și-a îmbrățișat pacientul, Varon a răspuns: "M-am simțit trist ca și el. Și mi-am adus aminte de toți pacienții care au fost în locul lui".

Doctorul a declarat pentru CNN că lucrează de 256 de zile continuu și recunoaște că este indignat când vede că oamenii nu respectă regulile pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

"Merg în baruri, în restaurante, la mall. E o nebunie. Noi muncim, muncim, muncim, muncim, muncim, oamenii nu ascultă și apoi ajung la terapie intensivă".

Medicul a făcut apel ca oamenii să respecte distanțarea socială, să poarte măști de protecție și să evite locurile aglomerate. "Dacă ar face asta, cei ca mine din sistemul sanitar ar putea să se mai odihnească în sfârșit".

VEZI și Record de decese din cauza COVID-19 în SUA. Peste 2.500 de morți în ultimele 24 de ore

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 2°C
IASI 4°C 0°C
CLUJ 2°C 1°C
CONSTANTA 8°C 2°C
CRAIOVA 3°C 3°C
BRASOV 1°C -3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI